Grecia va ieşi în curând din recesiune, afirmă premierul Samaras

0

Premierul Greciei, Antonis Samaras, a declarat că economia greacă nu a prezentat demult rezultate atât de încurajante şi a promis că nu va mai iniţia măsuri de austeritate. Declaraţia lui Samaras a fost interpretată echivoc: pesimiştii sunt de părere că premierul fie are ‘halucinaţii’, fie a decis pur şi simplu să-şi încurajeze concetăţenii, însă în opinia optimiştilor, dintre care face parte şi Fondul Monetar Internaţional /FMI/, Grecia ar putea într-adevăr ieşi din recesiune deja de anul viitor, notează, luni, cotidianul rus Novîe Izvestia.

Premierul grec şi-a bucurat conaţionalii. Potrivit şefului guvernului de la Atena, noile informaţii economice permit să se tragă concluzia că ţara s-a plasat pe drumul ‘însănătoşirii economice’. ‘Grecia a întors o filă tristă /a istoriei sale/. Măsuri de austeritate drastică nu vor exista’, a anunţat Samaras în timpul Târgului Comercial Internaţional de la Salonic, pe care şefi ai guvernelor din Grecia îl utilizează în mod tradiţional pentru clarificarea politicii economice pentru anul viitor.

Motivul pentru un pronostic atât de optimist l-au constituit informaţiile pentru al doilea trimestru, date publicităţii de agenţiile de statistică ale Greciei. Potrivit acestora, în aprilie-iunie Produsul Intern Brut /PIB/ al Greciei s-a redus cu 3,8%, chiar dacă economiştii au estimat o scădere de 4,6%. Aceasta este cea mai scăzută contracţie din 2010, când Atena a semnat cu troica de creditori internaţionali /UE, FMI şi BCE/ un prim acord privind acordarea de ajutor financiar.

Pentru îmbunătăţirea indicatorilor economici, cabinetul de miniştri grec trebuie să-i mulţumească în special sectorului turistic, care în acest an a înregistrat rezultate cu adevărat îmbucurătoare. Potrivit pronosticurilor Ministerului Turismului, în 2013 Grecia va fi vizitată de 18 milioane de turişti din alte ţări, un rezultat record pentru ultimii zece ani.

Datele statistice existente permit prognozarea unui excedent primar pentru acest an, adică venituri bugetare ce depăşesc cheltuielile, fără a ţine cont de plata dobânzilor la datoria de stat, care se ridică în prezent la 321 miliarde de euro. După cum afirmă premierul grec, excedentul bugetar primar la finalul primelor şapte luni ale acestui an se va ridica la 1,1 miliarde de euro: 70% din această sumă vor fi cheltuiţi pentru a ‘îndrepta nedreptăţile’ faţă de grecii care primesc pensii mici, faţă de poliţişti, pompieri şi angajaţi ai serviciului de coastă, ale căror salarii au fost substanţial micşorate în timpul iniţierii de măsuri de austeritate drastică.

Ţinând minte că în septembrie în Grecia trebuie să revină inspectorii din partea creditorilor, pentru a studia situaţia din ţară înainte de acordarea unei noi tranşe de împrumut, premierul Samaras nu a dorit să intre în detalii. Samaras şi-a încheiat discursul ţinut la Târgul de la Salonic pe un ton optimist: ‘Cinci-şase dificultăţi nu pot şterge măreaţa istorie de trei mii de ani a ţării!’.

Indiferent dacă Samaras are dreptate sau prezintă dorinţele drept realitate, este clar de ce a decis el să se pronunţe, subliniază Novîe Izvestia. Potrivit cotidianului rus, în acest fel Samaras a încercat să-i liniştească atât pe greci, cât şi pe investitorii străini, din cauza informaţiilor recent apărute, potrivit cărora la anul Grecia va avea nevoie de un al treilea program de sprijin, chiar dacă de unul relativ mic comparativ ce cele două precedente.

Dacă programele din 2010 şi 2012 se cifrează la 240 de miliarde de euro, în 2014 va fi nevoie de maxim 11 miliarde. Negocierile pe marginea acordării noii tranşe de ajutor se vor desfăşura în ultimele zile ale lunii septembrie, între guvernul Greciei şi creditori.

În pofida faptului că această creştere economică pentru 2014 a fost anunţată şi de economişti ai FMI, principalul partid de opoziţie din Grecia, ‘Syriza’, a declarat că premierul ‘are halucinaţii’. În prezent, în Grecia însorită sunt cu mult mai mulţi pesimişti decât optimişti. Aceştia subliniază că toate informaţiile precedente sunt prea negative pentru a putea vorbi despre o ieşire din recesiune, care durează deja de şase ani.

După cum aminteşte Novîe Izvestia, PIB-ul Greciei s-a redus în 2007 cu 25%, iar şomajul a atins 27%, cel mai ridicat nivel din Europa. În rândul tinerilor, nivelul şomajului a depăşit deja 60%, iar autorităţile nu pot face nimic pentru a scădea numărul celor fără ocupaţie. În aceste condiţii, mult aşteptata lumină la capătul ‘tunelului crizei’ nu prea se întrezăreşte, conchide publicaţia rusă.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.