Siria – o nucă prea tare pentru fălcile occidentale

2

Finalul reuniunii G20 nu a reuşit să aducă o clarificare în problema siriană. Şefii de stat nu au avut curajul de a-şi asuma integral riscul, pasând problema în zona parlamentară. În aceste condiţii, sigurul rezultat al reuniunii a fost relansarea războiului rece dintre blocul occidental şi cel rus, un război ale cărui consecinţe sunt imposibil de anticipat în acest moment. Mai mult, nimeni nu mai este atât de sigur că vrea să rişte o intervenţie militară în Siria, care poate arunca în aer întreaga regiune.

Dănuţ Dudu

 

  • Rusia, pregătita să intervină

„Suntem gata să acţionam” declara, înainte de summitul G20, preşedintele rus lăsând astfel deschisă poarta unei intervenţii militare în Siria.

În cadrul unui interviu acordat canalul TV Perviy Kanal, difuzat în preambulul summitului G20 de la Saint-Petersbourg, Vladimir Putin afirma că Rusia este gata să acţioneze “decisiv chiar dacă numai pentru a susţine o acţiune armată a Occidentului.

Numai că susţinerea rusă nu va fi acordată decât dacă probele care demonstrează utilizarea armelor chimice în Siria sunt “convingătoare şi “dacă ONU dă undă verde unei intervenţii militare externe în zonă.

Pentru a ne convinge trebuie să ni se prezinte un studiu aprofundat al problemei şi existenţa unor dovezi evidente, care să permită identificarea celor care au utilizat armele chimice, precum şi natura armelor utilizate. După aceea, suntem pregătiţi pentru acţiona în modul cel mai serios şi decisiv posibil”.

În contrapartidă, Putin subliniază că o intervenţie militară în Siria fără acordul Consiliului de Securitate este considerată ca o “agresiune”. (Trebuie reamintit că de la începutul crizei siriene – martie 2011- Rusia a folosit de trei ori dreptul său de veto ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU pentru a bloca proiectele de rezoluţie prin care era condamnat regimul Bachar Al-Assad).

Printre altele, Putin a menţionat că Rusia a suspendat livrarea de baterii sol-aer S300 Siriei, sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă perfecţionate, echivalente cu Patriot-ul american. “Noi am furnizat câteva componente, dar am sistat livrările” a declarant acesta.

Instalarea unui astfel de sistem de apărare sol-aer complică scenariile SUA şi ale aliaţilor săi referitoare la posibile lovituri aeriene sau la stabilirea unei zone de excluziune aeriană deasupra Siriei.

Numai că asta era doar înainte de G20, pentru că la final, Putin şi Obama să se regăsească pe poziţii total opuse, astfel încât intervenţie de care vorbea Putin nu prea se mai ştie împotriva cui ar putea fi.

 

  •  Trei scenarii pentru Obama

După zece zile de declaraţii ameninţătoare, preşedintele american, Barack Obama s-a văzut pus în situaţia de a solicita acordul Congresului american înainte de declanşarea ostilităţilor militare împotriva Siriei.

Situaţia are la origine, pe de o parte, opoziţia populaţiei americane în raport cu o astfel de decizie a executivului iar, pe de altă parte, ezitările înregistrate în tabăra aliaţilor în legătura cu acest subiect.

Chiar dacă Obama a adus în discuţie posibilitatea unei “acţiuni unilaterale, parlamentul britanic a respins solicitarea premierului Cameroun de a participa la intervenţia militară din Siria fără acceptul ONU.

Chiar dacă Franţa susţine ideea preşedintelui american, Barack Obama se simte izolat pe scena internaţională şi caută noi aliaţi pentru coaliţie. Până atunci însă, singura soluţie pe care o are este de a solicita un aviz din partea Congresului, chiar dacă prerogativele prezidenţiale îi permit angajarea SUA într-un conflict militar fără consultarea legislativului.

În acest moment sunt posibile următoarele scenarii:

–          Scenariul 1: Congresul aprobă proiectul de rezoluţie, În acest caz Obama câştiga susţinerea politică şi posedă deplină legitimitate pentru a lansa atacuri împotriva Siriei. În acelaşi timp, el va trebui să poarte o aprigă bătălie diplomatică cu aliaţii Siriei şi toţi cei care dezaprobă o intervenţie fără acordul ONU. Cu atât mai mult cu cât Rusia a avertizat că o astfel de intervenţie poate “destabiliza ordinea mondială”, iar Iranul a prevenit că interesele americane în zonă sunt “ameninţate”.

–          Scenariul 2: Congresul respinge rezoluţia, dar Obama îşi foloseşte dreptul prezidenţial de a declanşa operaţiunile militare împotriva Siriei. Într-un astfel de scenariu, preşedintele american nu numai că neglijează dezavuarea cetăţenilor americani, dar şi regulile internaţionale, încălcate de aliaţii Siriei. Şi totul, pentru a nu se dezice şi a nu se discredita pe plan internaţional, după seria de declaraţii belicoase lansate după acutizarea crizei siriene. În acest context, trebuie subliniat că, în conformitate cu legislaţia americană, preşedintele poate “să facă război” nu să “declare război” – o nuanţă importantă care i-a permis lui George W Bush să intervină în Irak fără acordul parlamentarilor. (O interpretare de altfel controversată şi care face obiectul unor plângeri în instanţă, analizate de Curtea Supremă de Justiţie).

–          Scenariul 3: Congresul respinge proiectul, iar Obama respectă decizia. Confruntat cu un refuz al Congresului, cu o opinie publică defavorabilă şi o comunitatea internaţională sceptică în ceea ce priveşte utilitatea unei astfel de intervenţii militare, Obama se poate retrage şi a renunţa la proiectul respectiv. Numai că o astfel de situaţie echivalează cu o retragere istorică a SUA din faţa guvernului sirian. Pentru a salva situaţia, Obama ar trebui să găsească un nou set de sancţiuni împotriva Siriei sau să încerce să obţină o soluţie politică în cadrul unei conferinţe de pace la care să participe Rusia. Soluţii care însă nu vor împiedica Damascul să continue procesul de înarmare sau de a lansa noi atacuri cu arme chimice împotriva insurgenţilor rebeli.

 

  • Variante de atac

Conform analiştilor militari o intervenţie armată în Siria poate avea loc validandu-se unul dintre scenariile următoare:

–          Intervenţii aeriene de la distanţă bazate pe avioane de Rafale, Typhoon sau Mirage 2000 care vor lansa rachete de tip SCALP (sisteme de croazieră autonomă pe distanţă lungă) după scenariul verificat în 2011 în Libia. SCALP este o rachetă special construită pentru distrugerea obiectivelor fortificate cum ar fi hangarele de avion betonate, posturi de comandă sau centre de transmisii. În cazul pistelor de aerodrom, SCALP utilizează încărcături explozive succesive care permit distrugerea dalelor pe o suprafaţă mare făcând astfel reparaţiile extreme de dificile.

Un astfel de atac va împiedica regimul de la Damasc să-şi utilizeze avioanele pentru a ataca poziţiile deţinute de rebeli şi complică comunicaţiile între centrele de comandă.

Numai că aceste rachete nu pot fi trase împotriva unor obiective de genul ţintelor camuflate sau cele aflate în mişcare. Pentru distrugerea acestora trebuie utilizate aeronave capabile de a acţiona în timp real, cele mai bune soluţii fiind, în astfel de situaţii, elicopterele. Numai că, vulnerabilitatea acestora este direct proporţională cu mărimea lor. Trupele terestre dispun de elicoptere de tip “Tigre” care şi-au dovedit capacitatea de luptă în Mali şi Liban. Soluţia cea mai simplă pentru a fi utilizate este cea a decolării de pe portelicoptere sau portavioane.

Problemă majoră într-un astfel de scenariu rezidă din dorinţa SUA de a distruge prioritar armamentul chimic ale cărui dimensiuni sunt reduse, ceea îl face uşor de disimulat printre alte tipuri de obuze şi de depistat, respectiv, distrus.

–          Rachete de croazieră lansate de pe submarine, navele de suprafaţă sau avioane şi care pot scoate din joc aviaţia siriană şi principalele centre de comandă şi transmisiuni. De asemenea, folosindu-se acest tip de armament poate fi distrus palatul prezidenţial, cu un efect demoralizator asupra armatei siriene, chiar dacă Bachar Al-Assad dispune în mod sigur de locaţii sigure care nu pot fi distruse de lovituri aeriene.

–          Drone. Forţele americane şi civile (CIA) dispun de drone (avioane fără pilot) capabile să spioneze şi să distrugă. De altfel, faimoasele „Predator” au făcut furori în războaiele din Afghanistan sau Pakistan (dacă se face abstracţie de pierderile umane).

–          Aeronave de transport

Aviaţia dispune de aparate subsonice numite “camioanele cu bombe” de tipul A10, ale căror echipamente sofisticate oferă o capacitate de acţiune redutabilă împotriva a diferite obiective.

–          Bombe cu penetrare: În ultimii ani americanii au pus la punct o serie de bombe puternice capabile să distrugă locaţiile protejate, penetrându-le până la câteva zeci de metri în profunzime.

–          Zona de excludere aeriană Este unul din scenariile agreate de aliaţi şi constă în interzicerea oricărui zbor deasupra unui zone declarată ca fiind protejată şi care ar putea adăposti populaţia civilă. Numai că, un astfel de scenariu este dificil de pus în aplicare şi de menţinut într-o ţară mică de genul Siriei. Definirea unei astfel de zone se poate face după un atac masiv lansat împotriva sistemelor de apărare aeriană ale Siriei.

Scenariul cel mai probabil este însă cel al unui atac conjugat şi simultan al forţelor aeriene americane, franceze şi britanice însoţit de rachete de croazieră. Obiectivele vizate sunt toate pistele de decolare, cvasitotalitatea avioanelor de luptă, instalaţiile radar, locaţiile în care se află lansatoare de rachete, centrele de comandă şi cele de transmisiuni siriene. Capacitatea de atac chimic al regimului de la Damasc nu va putea fi însă în totalitate distrusă din primă etapă, iar dacă se vor semnala noi atacuri chimice acţiunile militare vor continua, folosindu-se elicoptere acompaniate de trupele ASL (Armata Siriană liberă).

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. Doina spune

    FELICITARI! Un articol complet.

  2. MARIO spune

    Parerea mea este ca dupa Vietnam, ar fi a doua mare greseala a USA. stim cu totii ca se urmareste relansarea economica a americii( care de cate ori este in declin inventeaza un bau-bau pentru a cosuma din arsenal) dar nu mai poate insela pe nimeni cu gogorita armelor chimice pe care au mai folosit-o la interventia in Irak, ulterior dovedindu-se ca sarmanii Irakieni abia erau inzestrati cu arrme din timpul celui de-al doi-lea razboi mondial.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.