Cameră: Proiectul de lege privind câinii comunitari – vot final

0

Proiectul de lege privind câinii fără stăpân ar putea fi votat marţi în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.Comisiile juridică şi de administraţie publică ale Camerei au întocmit luni seară raport comun pe acest proiect, care va intra în dezbaterea plenului.

 Raportul prevede prelungirea de la şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat.

Preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a explicat că atât adopţia cât şi revendicarea vor fi gratuite, iar după ce se consumă cele 14 zile, autoritatea locală poate decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii în adăpost cu condiţia să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor.

”Noi a trebuit să ne referim doar la ce se întâmplă cu un câine de la momentul capturării, cât durează până se va trece la eutanasiere şi care sunt etapele. (…) Un primar care nu are posibilitate să cazeze câinele să treacă fără nicio restricţie, decât cea prevăzută de termenul impus de lege, la eutanasiere. Dacă primarul respectiv consideră că are suficienţi bani şi suficient spaţiu să ţină un număr de câini, să amâne această decizie”, a spus Ciucă.

Preşedintele Comisiei juridice a spus că reteritorializarea câinilor va fi exclusă conform noii legi.

În raportul comisiilor s-a prevăzut şi posibilitatea donaţiilor pentru întreţinerea câinilor fără stăpân păstraţi în adăposturi şi, de asemenea, cea a adopţiilor de la distanţă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, declara anterior că proiectul de lege privind câinii fără stăpân va primi marţi votul final şi va fi trimis la promulgare.

”Cele două comisii vor face un raport, mâine (n.r.- marţi) îl vom pune în plen, la ora 10,00, la ora 12,30 este votul final şi îl vom trimite spre promulgare”, a spus Zgonea, după şedinţa de luni a Biroului Permanent.

În comisii, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a prezentat parlamentarilor amendamente care prevăd externalizarea serviciului de ecarisaj, eutanasierea maidanezilor care după şapte zile nu sunt adoptaţi sau revendicaţi, iar abandonul pe spaţiul public al unui câine să fie considerat infracţiune.

„Propunem să fie scos din lege termenul de reteritorializare, pentru că s-a dovedit a fi o idee distructivă, câini au apărut înapoi acolo. (…) Mai propunem ca, după şapte zile, după ce este adus în locul unde se execută aceste proceduri de identificare, dacă nu este revendicat de nimeni şi nu este adoptat, să fie eutanasiat şi să fie considerată infracţiune mutarea câinelui dintr-un loc în altul, dintr-un teritoriu în altul, pentru că este o realitate cu care ne confruntăm de ani şi ani de zile. Cum dorim să se treacă la capitolul infracţiuni şi ideea abandonului pe domeniul public”, a declarat Sorin Oprescu, la Palatul Parlamentului.

Plenul Senatului a adoptat în şedinţa din 12 martie iniţiativa legislativă prin care vor putea fi eutanasiaţi numai câinii declaraţi bolnavi incurabil de către un medic de specialitate.

Propunerea de lege pentru modificarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor, pisicilor şi a altor animale, iniţiată de senatorul Marius Marinescu, a fost adoptată cu 131 de voturi pentru, un vot împotrivă şi şapte abţineri.

Această lege conţinea mai multe prevederi declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României, un exemplu fiind faptul că puteau să fie eutanasiaţi şi câinii care nu erau adoptaţi în termen de 30 de zile şi cei agresivi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau cărora nu le puteau fi identificaţi stăpânii.

În varianta iniţială a legii, câinii periculoşi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau al căror aparţinător nu poate fi identificat ar fi fost eutanasiaţi în termen de trei zile, după examinarea lor de către medicul veterinar.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.