UE a finanţat cu peste 2,2 milioane euro un centru de formare profesională în domeniul auto

0

Uniunea Europeană /UE/ a finanţat cu peste 9,85 milioane lei (peste 2,2 milioane euro) dezvoltarea unui centru de formare profesională pentru calificare/recalificare în meserii din domeniul auto, situat în partea de est a Capitalei.

În cadrul unui proiect în valoare totală de 10,373 milioane lei, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane /POSDRU/, peste 350 de persoane au beneficiat de cursuri de calificare în domeniul service-ului auto – mecanic auto, tinichigiu vopsitor auto şi electrician electronist auto, a declarat luni, conferinţa de închidere a proiectului Dănuţ Ene, directorul societăţii Master SA, partenerul principal în acest proiect.

Cursurile au fost adresate angajaţilor din Bucureşti şi din ţară, care nu au avut o pregătire profesională în domeniu, fie aveau o calificare într-o altă profesie şi au dorit să înveţe încp o meserie pentru a face faţă dinamicii pieţei forţei de muncă.

Proiectul a fost implementat în perioada 1 octombrie 2010 – 30 septembrie 2013 de către Grupul de Formare Profesională Master (beneficiarul), în parteneriat cu Master SA şi Blocul Naţional Sindical. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.