Aderarea la UE rămâne prioritatea numărul 1 a Serbiei, afirmă premierul Ivica Dacic

0

Una dintre priorităţile cheie ale noului guvern sârb este aderarea ţării la Uniunea Europeană. După cum a anunţat miercuri premierul sârb Ivica Dacic, până la sfârşitul săptămânii cabinetul de miniştri al Serbiei va adopta un pachet de documente ce reglementează procesul de negocieri pe marginea Acordului de asociere cu UE, informează ITAR-TASS.

‘În guvernul înnoit există un ministru care se va ocupa exclusiv de problemele integrării europene şi va coordona eforturile corespunzătoare ale tuturor departamentelor’, a subliniat Dacic.

Premierul a anunţat de asemenea că s-a luat o decizie privind componenţa delegaţiei sârbe, condusă de Tanja Miscevic, la negocierile cu Uniunea Europeană.

Totodată, Dacic a precizat că există o serie de condiţii politice ale integrării europene, pe care Belgradul le îndeplineşte cu succes. Astfel, s-a înregistrat un semnificativ progres în negocierile pe marginea normalizării relaţiilor cu republica autoproclamată Kosovo.

‘Sunt convins că progresul ulterior în dialogul cu Pristina şi Bruxelles va permite organizarea, în ianuarie 2014, a unei conferinţe internaţionale care să marcheze începerea procesului de asociere cu UE’, a subliniat premierul sârb. Dacic a adăugat că multe vor depinde de încrederea reciprocă dintre părţi şi de hotărârea lor de a-şi îndeplini obligaţiile asumate anterior.

Potrivit lui Ivica Dacic, Serbia plănuieşte să semneze acordul de asociere nu de dragul Bruxellesului, ci spre binele cetăţenilor republicii. ‘Îi îndemn pe toţi membrii guvernului să lupte în negocieri pentru fiecare punct şi să apere interesele noastre de stat şi naţionale’, a spus premierul sârb.

Guvernul republicii sârbe a fost reorganizat la 2 septembrie. În prezent, cabinetul numără nu 17, ci 18 ministere. Luându-i în calcul pe vicepremieri, noul cabinet sârb numără 22 de miniştri, inclusiv unul fără portofoliu, precizează ITAR-TASS.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.