CAB: Fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” Costica Vărzaru va fi judecată în libertate

0

Fosta directoare a Liceului ”Dimitrie Bolintineanu” Costica Vărzaru va fi judecată în libertate, în urma deciziei de marţi a magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti (CAB).

 Aceştia au admis recursul Costicăi Vărzaru la decizia Tribunalului Bucureşti care hotărâse judecarea ei în stare de arest.

Vărzaru a fost trimisă în judecată pe 23 august de procurorii Parchetului Capitalei, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi instigare la tentativă la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste date.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Gina Ciontoiu (membră a comitetului de părinţi), Elena Dumitru şi Maria Mimoza Vulcu (vicepreşedintă a comisiei de bacalaureat).

Potrivit Parchetului Capitalei, în perioada mai-iunie 2013, Costica Vărzaru, în calitate de director al Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, cu sprijinul Ginei Ciontoiu, membră a comitetului de părinţi, a pretins şi primit bani de la elevi ai liceului înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa faţă de membrii comisiei de bacalaureat şi faţă de cadrele didactice cu atribuţii de supraveghere, în scopul promovării examenelor de către elevi.

S-a mai reţinut că, în perioada 25 – 30 iunie, Costica Vărzaru a făcut şi demersuri pentru desemnarea unor membri şi a unor supraveghetori asupra cărora să-şi poată folosi influenţa în sensul indicat anterior.

De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul unor fapte de corupţie faţă de profesorii supraveghetori şi faţă de elevii Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” care au susţinut la data de 1 iulie proba scrisă la Bacalaureat.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.