Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 489 milioane euro, în primele 7 luni ale anului

0

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 489 milioane euro, în perioada ianuarie – iulie 2013, comparativ cu un deficit de 3,041 miliarde euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, miercuri.

Acest excedent al contului curent a venit pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale cu 2,221 miliarde euro şi al majorării surplusului înregistrat de balanţa serviciilor cu 1,460 miliarde euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 946 milioane euro (în scădere cu 28,9 la sută faţă de perioada ianuarie – iulie 2012), din care creditele intragrup au însumat 646 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 300 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 78,336 miliarde euro la 31 iulie 2013 (79,7 la sută din total datorie externă), în scădere cu 0,5 la sută faţă de 31 decembrie 2012.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2013 nivelul de 19,990 miliarde euro (20,3 la sută din total datorie externă), în scădere cu 1,3 la sută faţă de 31 decembrie 2012.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 35,4 la sută în perioada ianuarie – iulie 2013, comparativ cu 33,5 la sută în anul 2012. Gradul de acoperire a fost 7,5 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 iulie 2013, comparativ cu 7,1 luni de importuri la 31 decembrie 2012.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.