De ce persoanele care consumă carne sunt mai vulnerabile la cancer?

0

În concepţia înţelepciunii milenare, noi suntem într-o mare măsură exact ceea ce mâncăm. Delicioasele îmbucături pe care noi le înghiţim cu poftă se regăsesc în final mai mult sau mai puţin transformate, continuând apoi să existe câtva timp în fiecare dintre celulele noastre, influenţându-ne nu numai vitalitatea şi sănătatea fizică ci, de asemenea, chiar modul de a gândi şi trăirile spirituale.

  • Studiile ştiinţifice confirmă efectele benefice ale alimentaţiei lacto-vegetariene

Experienţele ştiintifice recente au arătat destul de clar cum pot interveni în mod direct unele alimente asupra activităţii cerebrale, afectând din punct de vedere chimic neuronii de transmisie ai creierului implicaţi în funcţiile mentale şi fizice ca memoria, somnul, coordonarea motorie, durerea, depresia, capacitatea de a învăţa şi chiar percepţia realităţii.

Lecitina, de exemplu (conţinută în boabele de soia sau în gălbenuşul de ou crud), poate face să crească apreciabil puterea memoriei, în timp ce o masă bogată în hidraţi de carbon şi săracă în proteine face creierul să fie somnolent timp de mai multe ore în şir, generând efecte sistematice, decelabile la un număr foarte mare de persoane. Se ştie în plus că hidraţii de carbon stimulează secreţia de insulină, care, la rândul său, face să crească nivelul serotoninei în creier, ceea ce are drept efect faptul că ne face să dormim mai mult.

Cercetări sistematice au dovedit că până şi simptomele schizofreniei, hiperactivitatea, precum şi anumite alte tulburări mentale pot fi eliminate gradat printr-o terapie alimentară adecvată.

Cu mai multe mii de ani în urmă, întelepţii au realizat imensa importanţă a hranei lacto-vegetariene asupra sănătăţii, remarcând totodată efectele sale multiple atât asupra vitalităţii şi regenerării corpului cât şi asupra mentalului.

La o cercetare atentă apare destul de evident că omul nu este un carnivor prin natura sa, atât anatomia cât şi sistemul său digestiv demonstrând că el a evoluat excelent de-a lungul milioanelor de ani, hrănindu-se numai cu fructe, oleaginoase, cereale şi legume. Ca şi în cazul maimuţei antropoide, intestinele omului totalizează cam de 12 ori lungimea corpului. Este deci evident că ele sunt adaptate cu anticipaţie pentru digestia înceată a legumelor şi fructelor care se descompun lent.

Într-un articol publicat de curând în revista americană „Medical Counter Point”, Williams S. Collius scria: „omul este înzestrat în mod evident cu o dantură care se aseamană mai mult cu cea a ierbivorelor decât cu cea a carnivorelor: acestea au incisivii ascutiţi pentru a tăia iarba, molarii cu suprafaţa plată pentru a zdrobi legumele şi fructele, iar caninii scurţi şi rotunjiţi inapţi să sfâşie şi să strivească carnea.”

Collius menţionează, de asemenea, studii care pun în mod serios la îndoială validitatea teoriei care pretinde că fiinţele umane ar avea o fiziologie de carnivore.

Carnivorele au o capacitate aproape nelimitată de a asimila grăsimile saturate de colesterol. Câinii, de exemplu, pot consuma 250 g de unt împreună cu raţia lor de carne obişnuită fără să apară totuşi nici cea mai mică schimbare în arterele lor. Această cantitate de colesterol este de cca. 100 de ori mai mare decât cea găsită în regimul nostru alimentar obişnuit.

La iepuri se înregistrează o schimbare uimitoare a pereţilor arteriali la o mărire cu numai 2g pe zi a cantităţii de colesterol. La o analiză atentă este evident că instinctul nostru natural nu este înclinat către hrana pe bază de carne; să ne gândim acum ce este în mod normal cel mai atrăgător pentru fiecare: o plimbare într-o livadă ori într-o grădină de legume sau o confruntare cu mirosul de sânge proaspăt şi cu urletele de teroare şi agonie ale animalelor dintr-un abator?

 

  • Raportul dintre energia fizică şi hrana vegetariană

Valoarea regimului vegetarian a fost spontan recunoscută în timpul blocadei Danemarcei din timpul primului război mondial. În timpul respectivei blocade, danezii au fost oarecum constrânşi să trăiască hrănindu-se numai cu cereale, legume, fructe, miere şi produse lactate.

În timpul primului an de raţionalizare uluitor a fost faptul că mortalitatea a scăzut cu 17%. Efectele extraordinare ale acestui regim au fost pe ansamblul întregii populaţii următoarele: o sănătate globală mult mai bună şi o scădere netă a ratei mortalităţii.

Între anii 1940-1945, Norvegia la rândul său a fost supusă unei experienţe similare când a fost stringent necesar să se facă restricţii foarte mari în ceea ce priveşte consumul de carne.

O scădere aproape imediată a ratei generale a mortalităţii datorită bolilor vasculare a fost urmată apoi de o semnificativă revenire rapidă la rata mortalităţii de dinainte de război atunci când ţările şi-au reluat regimul alimentar obişnuit în care predomina carnea.

 

  • Ce susţine şi regenerează în realitate principiul subtil vital?

Pentru a rămâne tineri şi plini de vitalitate trebuie să consumăm hrana vie în locul hranei moarte. Importanţa vitalităţii hranei a fost apreciată de marele iniţiat Pitagora acum 2500 de ani: „Doar hrana vie şi proaspătă îi poate permite omului să ramână sănătos, să fie fericit şi să simtă adevărul”. Nimic care are viaţă în natură nu este etern şi neschimbat. Tot ceea ce are viaţă se află fie într-un proces de creştere şi regenerare, fie într-un proces de descompunere.

Fructele proaspete, oleaginoasele, produsele cerealiere, fiind toate capabile sa germineze şi să crească, sunt susceptibile de a ne furniza atât forţa vitală şi energia cât şi o cantitate suficientă de proteine. Celulele cresc şi se dezvoltă cu ajutorul entităţilor similare.

Natura energiilor subtile ale celulelor noastre vii va fi formată în funcţie de felul alimentelor pe care noi le consumăm predominant. Toate acestea influenţează, în definitiv, într-un anumit grad vitalitatea, psihicul şi mentalul.

Dacă celulele corpului uman se hrănesc şi se dezvoltă pornind de la o hrană aproape moartă, putredă şi dezgustătoare provenind din carnea prospată a animalelor la care instinctele de bază predominau, este normal, prin urmare, că mentalul va gândi şi se va orienta către în jos.”

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.