Nou jaf pe Coasta de Azur: unul din hoţi, ucis de proprietarul magazinului

0

Un bărbat care tocmai jefuise, miercuri dimineaţă, 11 septembrie, un magazin de bijuterii de la Nisa (sudul Franţei), cu ajutorul unui complice, a fost împuşcat mortal de proprietarul magazinului, a informat o sursă din poliţie citată de France Presse.

 Acest nou jaf survine în urma unei serii de furturi de bijuterii foarte mediatizate din această vară, în sudul Franţei, în special pe Coasta de Azur.

Proprietarul, care a fost plasat în arest, a tras focuri de armă asupra celor doi hoţi pe o stradă de lângă magazin, în timp ce aceştia încercau să fugă pe scuter, şi l-a rănit mortal pe pasagerul din spate.

Jaful magazinului ‘La Turquoise’, situat într-un cartier popular din centrul oraşului şi care a mai fost vizat recent de un alt furt, a avut loc la ora deschiderii, cu puţin înainte de ora locală 09:00.

Sub ameninţarea a cel puţin o armă, hoţii au furat bijuterii de o valoare încă nedeterminată. O parte din acestea au fost găsite ‘în posesie bărbatului ucis’, potrivit aceleiaşi surse din poliţie.

Acest nou jaf se adaugă unei serii de furturi survenite în această vară în sudul Franţei, marcată, de asemenea, de decesul, la Marigagne, al unui sexagenar ucis în timp ce încerca să oprească nişte hoţi.

La 28 iulie, hotelul de lux Carlton de la Cannes, care închiria spaţiu pentru o expoziţie, a fost ţinta unui furt de bijuterii cu o valoare record de circa 100 de milioane de euro.

Două zile mai târziu, tot la Cannes, doi bărbaţi au furat 100 de ceasuri cu o valoare de un milion de euro de la un bijutier de lux de la Croisette.

În august, la Nisa, doi bărbaţi înarmaţi cu pistoale, au furat două ceasuri de lux în valoare de 20.000 de euro din holul unui hotel de pe Promenade des Anglais.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.