Galaţi: Inundaţiile din nord-vestul judeţului provocate de precipitaţii de 100 l/mp

0

Peste 700 de case şi 500 de curţi au fost inundate în urma unei ruperi de nori care a adus cantităţi foarte mari de precipitaţii – 110 l/mp în localitatea Griviţa sau 96 l/mp la Vlădeşti şi scurgeri importante de apă pe versanţi, fiind şi o creştere rapidă şi semnificativă a debitelor pâraielor Suhu şi Geru, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea Crângan.

Potrivit acesteia, viiturile au făcut patru victime. La Cuca, doi bărbaţi, cu vârste de 62, respectiv 85 ani au murit înecaţi, o femeie de 74 ani a decedat cel mai probabil în urma unui infarct, iar la Cudalbi, o fetiţă de opt ani a fost luată de viitură. O altă persoană este dată dispărută, la Griviţa. Au fost evacuate 339 de persoane şi au fost salvate 45 de persoane şi 122 de animale.

De asemenea, au fost inundate peste 700 de case şi peste 500 de curţi şi grădini, a precizat reprezentantul Prefecturii.

Pe DN26, circulaţia este parţial blocată din cauza aluviunilor, pe aproximativ şase kilometri, între Vlădeşti şi Oancea. Pe DJ242, se înregistrează aceeaşi situaţie, pe circa şase kilometri, între Chiraftei şi Viile. Traficul feroviar pe ruta Galaţi-Bârlad a fost blocat temporar, între Măstăcani şi Fârţăneşti, din cauza aluviunilor.

În operaţiunile de salvare din această noapte au fost angrenaţi 83 de lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, 26 de jandarmi, 153 de persoane din cadrul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, precum şi 90 de militari din Garnizoana Galaţi.

Situaţia desfăşurată, potrivit raportărilor de la ora 05.00, este următoarea: municipiul Tecuci: două case inundate şi zece curţi şi grădini; Costache Negri: 100 case inundate, 24 persoane salvate, 100 persoane evacuate, două animale salvate; Cuca: opt case inundate, trei persoane decedate, 14 persoane salvate, 87 persoane evacuate, o casă distrusă, 15 curţi şi grădini inundate, două instituţii publice inundate, două poduri distruse, zece km drum sătesc afectat, zece ha teren arabil şi zece ha păşune inundate; Cudalbi: o persoană decedată, şapte persoane salvate, 20 persoane evacuate, 500 case inundate, 500 curţi şi grădini inundate; Măstăcani: trei case inundate; Pechea: 30 persoane evacuate, două case inundate: Griviţa: o personă dispărută, 120 animale salvate, două persoane evacuate; Măcişeni: o sută case inundate, o sută persoane evacuate.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.