Legea circulaţiei: Şoferii rămân 4 ani fără permis dacă produc accidente în stare de ebrietate

4

Şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, excluzând situaţia în care este vorba despre o infracţiune, şi produc un accident rutier din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, vor avea permisul suspendat pe patru ani şi vor primi între 125 şi 200 de puncte-amendă, prevede proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea circulaţiei pe drumurile publice şi care a fost postat, miercuri, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne spre dezbatere publică.

Conform legislaţiei actuale, conducătorii auto care produceau accidente în stare de ebrietate aveau permisul suspendat pe trei luni şi primeau între 9 şi 20 puncte-amendă.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a VI-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 4 ani, conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoana aflata sub influenta băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune şi dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”, precizează proiectul supus spre dezbaterea publică.

Totodată, şoferii care conduc în stare de ebrietate, chiar dacă nu produc un accident rutier, dar sunt depistaţi de poliţiştii rutieri, vor avea permisul suspendat pe trei ani şi vor primi între 125 şi 200 de puncte – amendă.

Până acum, conducătorii auto erau sancţionaţi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de trei luni şi primeau între 9 şi 20 puncte – amendă.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a VI-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 3 ani, conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoana aflata sub influenta băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune”, subliniază documentul Ministerului Afacerilor Interne.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
4 Comentarii
  1. Bogdan Stafie spune

    Legi aberante, de unde sa aiba cineva sa achite atatea milioane ca amenda, am mai spus si ma repet, Guvernul nu stie decat sa-si bata joc de cetatenii pe care ii conduce.

  2. vivian spune

    sa vedem cine mai circula cu masina, noua China pe biciclete, nu mai are cine sa polueze , populatia se indreapta cu pasi rapizi la sate,locuri de munca nu ,biruri cat mai mari…asta e politica UE

  3. Angela spune

    De ce esti revoltat Bogdan?!?! Obisnuiesti sa conduci baut?!?! E foarte simplu: nu bei = nu platesti amenzi de milioane. Sau daca vrei sa bei nu te urci la volan. Eu as fi fost mai drastica in ceea ce priveste perioada de suspendare – anularea pe viata a dreptului de a conduce.
    Este timpul sa apara o lege de genul asta care sa bage totusi frica in betivi si teribilisti la volan

  4. Daniel spune

    HG-ul pe care mult prea iubitul nostru Guvern vrea sa o dea nu e doar pentru alcool la volan mai sunt si alte situatii, aici e vorba de costul pe care il ridica o amenda,un pret exorbitant pentru tara in care traim.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.