MJ: Înfiinţarea tribunalului comercial va asigura celeritatea judecării cauzelor

0

Ministerul Justiţiei precizează miercuri că înfiinţarea unui tribunal specializat în societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă va asigura degrevarea şi specializarea judecătorilor şi o mai mare celeritate a soluţionării cauzelor, cu impact semnificativ asupra mediului de afaceri şi a economiei.

Potrivit unui comunicat al MJ , Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, la propunerea Ministerului Justiţiei, un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, proiect prin care se creează posibilitatea legală pentru înfiinţarea unui tribunal specializat în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă la nivelul municipiului Bucureşti.

„Una din priorităţile MJ se referă la sprijinirea mediului de afaceri. O problemă pe care companiile o pot avea legat de sistemul de justiţie ţine de termenele foarte mari în dosare care au ca obiect societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială, insolvenţă, etc. În acelaşi timp, aceste termene nu pot fi scurtate din cauza volumului foarte mare de muncă existent la nivelul Tribunalului Bucureşti. Încercăm şi prin aceste modificări să asigurăm premisele desfăşurării unui act de justiţie rapid şi eficient. Dosarele care privesc societăţi vor fi soluţionate de un tribunal specializat, iar magistraţii de la această instanţă vor beneficia şi de pregătire suplimentară”, susţine ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, conform comunicatului citat.

El subliniază că, degrevaţi de aceste cauze comerciale, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti vor avea un volum de muncă redimensionat, ceea ce le va permite să soluţioneze mai rapid restul cauzelor aflate pe rol.

„Proiectul de Lege va fi înaintat Parlamentului spre dezbatere în regim de urgenţă astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, să putem trece la înfiinţarea efectivă a acestei instanţe”, a adăugat Robert Cazanciuc.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.