Se modifică legea circulaţiei: Şoferii care nu achită amenda în 30 de zile vor avea permisul suspendat

1

Şoferii care sunt amendaţi de poliţiştii care au constat anumite abateri de la regulile rutiere, dar nu-şi plătesc amenda în termen de 30 de zile se pot alege cu permisul suspendat, în cazul în care acesta nu face dovada plăţii sancţiunii contravenţionale, potrivit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care modifică legea circulaţiei pe drumurile publice şi care a fost postat, miercuri, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne spre dezbatere publică.

 „Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deţinătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului verbal. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule prevăzută la alin. (1) încetează în următoarele situaţii: a) la data prezentării dovezii achitării amenzii la sediul serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta; b) la data achitării amenzii contravenţionale în condiţiile art. 28 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; c) în termen de 10 zile de la data transmiterii dovezii achitării amenzii printr-o altă modalitate decât cele prevăzute la lit. a) şi b) la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta”, precizează proiectul supus spre dezbaterea publică.

De asemenea, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prevede obligativitatea monitorizării video a probei practice la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, pentru asigurarea şi verificarea corectitudinii examinării. Se exceptează vehiculele utilizate la proba practică pentru obţinerea categoriilor AM, A1, A2 şi A.

„Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, modul de desfăşurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susţinerea probei practice. Vehiculele utilizate la proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A sunt exceptate de la aceste dotări. Înregistrarea se stochează de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul de obţinere a permisului de conducere, pe o perioadă de 6 luni de la data desfăşurării acestuia”, subliniază actul normativ afişat pe siteul MAI.

Totodată, proiectul prevede introducerea măsurii suspendării înmatriculării vehiculului, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, până la transcrierea dreptului de proprietate în evidenţe pe numele noului proprietar.

Conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată se sancţionează contravenţional cu 21-124 puncte-amendă şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de un an.

În acelaşi timp, se va majora şi sancţiunea pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi a căştii de protecţie, de la 2-3 puncte amendă, atât cât este în prezent, la 9-20 puncte amendă.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. vivian spune

    nu e nimic ,este noul program rabla care are mai mult succes,o sa mergem cu bicicletele si o sa ne lovim ca mustele pe trotuar

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.