Şoferii care trec pe roşu şi produc un accident, permisul suspendat 3 ani

5

Şoferii care produc accidente rutiere după ce au trecut pe culoarea roşie a semaforului riscă să rămână fără permis de conducere pentru trei ani şi să primească între 125 şi 200 de puncte-amendă, potrivit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea circulaţiei pe drumurile publice şi care a fost postat, miercuri, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne spre dezbatere publică.

Potrivit legislaţiei în vigoare, conducătorii auto care produc accidente după ce trec pe culoarea roşie a semaforului se aleg cu permisul suspendat timp de două luni şi primesc între 6 şi 8 puncte- amendă.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a VI-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 3 ani, nerespectarea de către conducătorul unui autovehicul a semnificaţiei culorii roşii a semaforului dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”, precizează proiectul supus spre dezbaterea publică.

Totodată, chiar dacă nu se produce niciun accident rutier, şoferii care trec pe culoarea roşie a semaforului riscă să rămână fără permis pentru doi ani şi pot primi între 125 şi 200 puncte-amendă.

Potrivit legislaţiei actuale, conducătorii auto care trec pe culoarea roşie a semaforului se aleg cu permisul suspendat pentru o lună de zile şi primesc 4 sau 5 puncte amendă.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a VI-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 2 ani, nerespectarea de către conducătorul unui autovehicul a semnificaţiei culorii roşii a semaforului”, subliniază documentul Ministerului Afacerilor Interne.

Modificarea Legii Circulaţiei prevede sancţiuni drastice şi pentru şoferii care nu respectă regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Astfel, în cazul în care vor încălca regulile rutiere, conducătorii auto se vor alege cu permisul suspendat pentru o perioadă de trei ani şi pot primi între 125 şi 200 puncte-amendă.

În prezent, şoferii sunt sancţionaţi cu reţinerea permisului pe trei luni de zile şi pot primi între 9 şi 20 puncte-amendă.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a VI-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 3 ani, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune, precum şi nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere însoţite de indicatorul oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată”, se arată în actul normativ supus dezbaterii publice pe site-ul MAI.

În acelaşi timp, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prevede faptul că şoferii care conduc un autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia, se pot alege cu permisul suspendat pentru trei ani şi pot primi între 125 şi 200 puncte-amendă, în condiţiile în care, în prezent, conducătorii auto pot avea permisul suspendat două luni şi primesc între 6 şi 8 puncte-amendă.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
5 Comentarii
  1. Angela spune

    Sper din tot sufletul sa se si aprobe!!!
    Si as mai adauga:
    – permis suspendat pe viata pentru bautura la volan
    – permis suspendat pe viata pentru depasiri de viteza de peste 40-50 km/ora (nu ai ce sa mergi intr-o localitate cu viteza de 90-100 km/ora decat daca esti in masina salvarii sau politiei – si poate nici atunci).
    Astea-s doar 2 idei ce le am mai de mult in minte desi as mai adauga ceva reguli drastice de genul asta pentru depasiri pe linie continua si „taierea” curbelor cu linie continua

  2. vivian spune

    noul program rabla de reanoire a bicicletei cu masina , mersul pe jos… face piciorul sanatos.

  3. Daniel spune

    la ce propuneri ai tu Angela in 6 luni, jumatate din soferii Romaniei raman fara paine, hai sa fim seriosi, unele decizii mi se pare prea drastice; o sa mergem pe biciclete cum zice vivian; o alta propunere venita de la Guvernul nostru fara creier.

  4. vivian spune

    TOATA VINA O POARTA POLITIA ROMANA CARE PRIN AGENTII LOR DAU PERMISE PE SPAGA,VEZI LA PITESTI , NU SE CUNOSC LEGILE SI SEMNELE DE CIRCULATIE DE MULTI SOFERI , SE POATE VERIFICA, DE CE NU SE GANDESC LA REEXAMINARI PERIODICE ? SE STIE BINE CA SI EXAMINARILE MEDICALE SI PSIHOLOGICE SE DAU PE SPAGA ,CUM SA L LASI 4 ANI FARA LOC DE MUNCA CAND SE STIE CA NU SUNT ALTELE…

  5. Angela spune

    Da, Daniel…sa ramana fara paine daca se urca beti la volan sau daca depasesc pe linie continua. E un pret mic de platit in schimbul vietilor pe care le risca.
    Gandeste-te ca pleci in concediu cu copiii pe bancheta din spate si masina ta va fi spulberata, ca si viata copiilor, de unul care este beat la volan, dar noi i-am dat permisul inapoi ca sa nu-si piarda painea. Sau poate nu ai copii….dar sotia sau mama ta e spulberata pe trecerea de pietoni de un sofer care a trecut pe rosu…Ei?!?! Parca nu mai conteaza ca isi pierde soferul painea in cazurile astea, nu?!?!
    Sunt prea multi soferi care nu isi merita permisele…..si, da…sustin unele cazuri in care eu le-as lua pe viata dreptul de a se urca la volan.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.