TAROM îşi deschide porţile pentru public în 18 septembrie, la 59 de ani de activitate

0

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM va marca, în data de 18 septembrie, 59 de ani de activitate, în acest sens urmând să-şi deschidă porţile pentru publicul larg, a anunţat, joi, compania, într-un comunicat de presă.

 Potrivit sursei citate, operatorul aerian român va prezenta la hangarul tehnic al companiei, activităţile mai puţin cunoscute pasagerilor, de la verificările privind siguranţa şi calitatea zborului, până la programele de întreţinere şi etapele de verificare tehnică a fiecărei aeronave înainte de zbor.

În cadrul acestei incursiuni în lumea TAROM, angajaţii companiei vor povesti despre aspectele mai puţin cunoscute ale meseriei pe care o practică cu pasiune.

Cei care doresc să participe la aniversarea companiei aeriene trebuie să se înscrie prin intermediul unui formular, pe care îl pot accesa pe site-ul www.tarom.ro, secţiunea ‘ziua-tarom’.

Cu un trecut ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol, istoria Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române începe odată cu dezvoltarea industriei aeronautice, un domeniu în care România s-a remarcat  prin Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă.

În anul 1920, în România, a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA – Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană – din istoria aviaţiei – cu operare trans-continentală. Şase ani mai târziu, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA – Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe, din nou, numele, devenind Societatea Naţională LARES – Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.

Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS – Transporturile Aeriene Româno – Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.

După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954, TAROM – Transporturile Aeriene Române. Compania avea, atunci, o flotă compusă din aeronavele de producţie sovietică Lisunov Li 2 şi Ilyushin II – 14.

În 1966, TAROM efectua primul zbor peste Atlantic, iar în 1969 îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50.000 de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor.

În 25 iunie 2010, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM devine membră a Alianţei SkyTeam şi trece la programul de fidelitate Flying Blue – creat şi operat de Air France şi KLM.

La ora actuală, TAROM operează în sezonul de vară 2013, un număr de 42 de destinaţii externe şi nouă destinaţii interne acoperind ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.