ANM: Cod Portocaliu de ploi şi inundaţii în Brăila, Galaţi şi Tulcea, începând de vineri seara

0

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, vineri, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii şi ploi, valabilă pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Tulcea, începând de vineri seara, 13 septembrie, de la ora 21:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 septembrie, ora 21:00 – 14 septembrie, ora 10:00, în judeţele Brăila şi Tulcea, cantităţile de apă vor depăşi, local, 50 – 60 l/mp, iar în judeţul Galaţi mai sunt posibile cantităţi de apă de 30 – 40 l/mp.

De asemenea, va intra în vigoare avertizarea Cod Galben de ploi şi descărcări electrice în şase judeţe (Vaslui, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa).

În aceste zone, pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (13/14 septembrie), pe arii extinse în sud-estul ţării, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.