Fotbal: Leo Messi a inaugurat votul pentru alegerea echipei ideale FIFA FIFPro 2013

0

Argentinianul Lionel Messi, atacantul echipei FC Barcelona şi deţinătorul Balonului de Aur, a inaugurat votul pentru FIFA FIPro World XI 2013, în cadrul căruia fotbaliştii profesionişti din întreaga lume vor alege echipa ideală a anului 2013.

„Este o bucurie să mă aflu aici şi să fiu primul care votează. Sunt mândru deoarece votez colegi de profesie şi este singurul premiu la nivel mondial bazat pe voturile jucătorilor. Ei ştiu să aprecieze calităţile unui fotbalist, iar acest lucru face ca ‘unsprezecele’ mondial FIFA FIFPro să fie un premiu atât de semnificativ”, a declarat cu această ocazie decarul Barcelonei.

Evenimentul a avut loc la centrul sportiv „Joan Gamper” al clubului catalan, situat în San Joao Despi, iar Messi i-a avut alături pe preşedintele Asociaţiei fotbaliştilor spanioli şi membru în Comitetul executiv al FIFPro, Lus Manuel Rubiales, precum şi pe doi dintre responsabilii sindicatului mondial al jucătorilor, Tijs Tummers şi Ad Dieben.

În 2012, după 45.000 de voturi exprimate, iniţiate de acelaşi Messi, cel mai bun unsprezece mondial a fost compus în totalitate din jucători care evoluează în Primera Division: Iker Casillas, Sergio Ramos, Marcelo, Xabi Alonso şi Cristiano Ronaldo de la Real Madrid, Dani Alves, Gerard Pique, Xavi Hernandez, Andres Iniesta şi Leo Messi, toţi reprezentând FC Barcelona, precum şi columbianul Radamel Falcao, atacantul lui Atletico Madrid, care s-a transferat în această vară la AS Monaco.

Cu ocazia galei Balonului de Aur, care va avea loc în luna ianuarie, va fi dat publicităţii cel mai bun unsprezece mondial din 2013, în care se aşteaptă de această dată ca Bundesliga să joace un rol important, ţinând cont că finala Ligii Campionilor din acest an s-a disputat între două echipe germane, Bayern Munchen şi Borussia Dortmund.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.