Satelitul GOCE, lansat pentru studierea gravitaţiei, se va prăbuşi curând pe Pământ

0

Satelitul GOCE, lansat în 2009 pentru a măsura gravitaţia Pământului, va ceda curând, definitiv, atracţiei planetei noastre: rămas fără carburant, el se va prăbuşi în următoarele săptămâni, a avertizat Agenţia Spaţială Europeană (ESA), relatează AFP.

 Lansat în 2009, GOCE se deplasează de atunci pe o orbită extrem de joasă, la doar 260 km altitudine, pentru a cartografia câmpul gravitaţional al Pământului şi pentru a furniza cercetătorilor date cruciale pentru studierea evoluţiei climei sau a seismelor.

Orbita sa este, însă, atât de joasă încât nu va putea lua altitudine pentru a se plasa, la sfârşitul ‘vieţii’ sale, pe o traiectorie de siguranţă, în jurul Terrei sau în direcţia Soarelui, precum numeroşi alţi sateliţi.

Pentru a contracara frecarea cu atmosfera, proiectanţii satelitului l-au dotat cu un design demn de o maşină sport – o structură în formă de săgeată octogonală şi două aripi aerodinamice -, precum şi un motor ionic, notează agenţia de presă franceză.

Însă rezervorul său de 41 kg de xenon, un gaz rar, este aproape gol, iar cele două kilograme care au mai rămas nu-i mai permit decât câteva săptămâni de autonomie, a indicat responsabilul misiunii GOCE, Rune Floberghagen, într-o conferinţă de presă a ESA, organizată la Edinburgh.

‘Sistemul de propulsie electric care permite aparatului spaţial să zboare la această altitudine extrem de scăzută va înceta să funcţioneze între sfârşitul lui septembrie şi începutul lui noiembrie, data cea mai probabilă fiind 16-17 octombrie’, a precizat responsabilul.

Cea mai mare parte din satelit, lung de 5,3 metri şi cântărind peste o tonă, se va dezagrega la circa 75-80 km altitudine, potrivit lui Floberghagen.

Însă, conform calculelor ESA, circa 250 kg vor supravieţui întâlnirii cu atmosfera şi se vor prăbuşi pe Pământ sub forma a ’40 sau 50 de fragmente’, dispersate de-a lungul a 900 km.

Determinarea cu precizie a traiectoriei este imposibilă, întoarcerea lui GOCE pe Pământ fiind în afara controlului operatorilor săi, subliniază Rune Floberghagen, potrivit France Presse.

Un acord internaţional pentru dotarea sateliţilor ştiinţifici cu un sistem de propulsie care să-i facă să se prăbuşească în mare, departe de zonele locuite, a intrat în vigoare abia în 2008, după construirea lui GOCE.

‘Este, de fapt, un aparat foarte mic. Trebuie să ţinem cont de acest lucru şi să nu dramatizăm în mod nejustificat ce se va întâmpla’, a apreciat responsabilul citat, potrivit căruia ESA a avertizat guvernele cu privire la viitorul eveniment.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.