Traian Vuia va avea o placă memorială la Montesson, Franţa

0

Inginerul Traian Vuia va avea, de sâmbătă, o placă memorială la Montesson (Franţa), care va aminti de brevetul acordat pe 17 august 1903 omului de ştiinţă bănăţean pentru „aeroplanul-automobil”.

Ea a fost inscripţionată, în limba franceză, cu textul: „Traian Vuia (1872-1950). La 17 august 1903 a obţinut primul brevet pentru aeroplanul – automobil. Septembrie 2013”, au declarat vineri, reprezentanţii Primăriei Municipiului Lugoj.

La Montesson, lângă Paris, a avut loc, pe 18 martie 1906, primul zbor autonom din lume realizat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu mijloace proprii de bord.

Creatorul şi pilotul acestui aparat – primul de acest tip din lume – a fost inginerul român Traian Vuia.

O delegaţie a oraşului municipalităţii Lugoj va participa la evenimentul din Franţa, dedicat marelui om de ştiinţă Traian Vuia, în 14 septembrie, Ziua Oraşului Montesson.

Lugojenii s-au implicat în acest proiect pentru că, între Traian Vuia, născut în apropierea oraşului lor – şi familia renumiţilor politicieni Brediceanu din Lugoj, au fost legături foarte strânse. Vuia a cerut şi a primit sprijinul capital pentru realizarea primului „aeroplan-automobil” din lume de la Coriolan Brediceanu. La solicitarea omului de ştiinţă bănăţean, politicianul a adunat fonduri în valoare de peste 2.000 de franci, cu ajutorul cărora proiectul inginerului bănăţean a devenit realitate la 18 martie 1906, iar Oficiul Naţional al Proprietăţii Industriale din Franţa a brevetat invenţia sub numele de „aeroplan-automobil”.

Traian Vuia a reuşit performanţa de a ridica de la sol primul aparat de zbor mai greu decât aerul cu mijloace de bord în exclusivitate proprii, la Montesson, Franţa.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.