Mahmureala devine din ce în ce mai uşoară odată cu vârsta

0

Contrar aparenţelor, persoanele mai în vârstă riscă mai puţin să se trezească acuzând o mahmureală după o noapte de băutură, conform unui studiu realizat în Danemarca, conform LiveScience.com.

Acest studiu a fost realizat pe un eşantion de 52.000 de persoane cu vârsta între 18 şi 94 de ani. Subiecţii au fost chestionaţi cu privire la modul în care consumă alcool dar şi cât de frecvent trec prin stările de rău asociate consumului excesiv de alcool (ameţeli, dureri de cap, ritm cardiac accelerat şi stări de vomă) după aşa-numitul „binge drinking” – definit drept consumul a cel puţin 5 băuturi alcoolice într-o singură ocazie.

Concluzia cercetătorilor este că intensitatea stărilor de mahmureală după aşa-numitul „binge drinking” scade odată cu vârsta.

Spre exemplu, riscul de a suferi o mahmureală pe cinste după consumul a cel puţin 5 băuturi alcoolice cu o singură ocazie este de 11 ori mai mare pentru tinerii din intervalul de vârstă 18 – 29 de ani decât pentru bărbaţii de peste 60 de ani. În cazul femeilor, riscul de a suferi de mahmureală este de 8 ori mai mare în cazul intervalului de vârstă 18 – 29 de ani decât pentru femeile de peste 60 de ani.

Simptomele şi intensitatea mahmurelii variază de asemenea în funcţie de vârstă. Aproximativ 10% dintre bărbaţi şi 21% dintre femeile cu vârsta între 18 şi 29 de ani au susţinut că au trecut prin stări de ameţeală în timp ce erau mahmuri, comparativ cu doar 1,5% dintre bărbaţi şi 3% dintre femeile de peste 60 de ani.

Cauzele acestor diferenţe par să aibă legătură cu intensitatea cu care tinerii şi adulţii mai în vârstă se dedică băuturii. Astfel, persoanele mai în vârstă întâmpină un risc mai scăzut de a se trezi mahmure pentru că pur şi simplu consumă mai puţin alcool. Un studiu recent realizat în SUA ajungea la concluzia că băutorii cu vârsta între 18 şi 24 de ani consumă în medie 9 băuturi alcoolice cu o anumită ocazie, în timp ce persoanele în vârstă de peste 65 de ani rareori depăşesc 6 băuturi.

În cadrul acestor studii nu au fost cuprinse persoane care nu consumă deloc alcool. Studiul danez în domeniu a fost publicat în ultimul număr al revistei Alcoholism: Clinical & Experimental Research.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.