Dulciurile din copac – Curmalele

0

Alături de binecunoscutele fructe autohtone, pe rafturile magazinelor româneşti se află şi oaspeţi din ţările calde, printre care se numără şi curmalele. Poate din cauza preţului sau din lipsa de informaţie, cumpărătorii trec pe lângă ele fără să le ofere prea multă atenţie. E păcat, deoarece sunt o sursă majoră de vitamine, mai ales în perioada rece a anului.

În natură există peste 1500 de soiuri de curmale. Culoarea lor variază de la galben-auriu până la roşu, maro închis sau chiar negru. Fiecare specie diferă şi prin nuanţele de gust, care seamăna cu nuca, mierea de albine sau caramelele. Şi aspectul e diferit: unele sunt netede şi lucioase, altele încreţite, ca prunele afumate. O zicală arabă veche spune: curmalul se simte bine atunci când picioarele lui se afla în apă, iar capul în focul cerului.

Spre deosebire de alte plante, atunci când se coc, curmalele nu aduna rezerva de apă, ci pierd apa, devenind tot mai dulci şi mai moi. Gustul fructelor proaspete este mult mai fin şi mai puţin dulce, dar curmalele proaspete nu rezistă la drumuri lungi, sunt practic netransportabile, de aceea producătorii le usucă. După procesul de uscare, valoarea nutritivă şi calorică a curmalelor creşte, iar concentraţia de glucide, proteine şi lipide se măreşte de 10 ori faţă de cea a fructelor proaspete.

Curmalele au fost ciocolata copilăriei mele. Ţin minte cum mama mă lua la oraş, la cumpărături, când aveam 4-5 ani. Intram pe poarta pieţei şi, imediat, în partea dreaptă, în colţ, vedeam un butoi mare de lemn. Vânzătorul, cu un aspect pitoresc, cu mustăţi negre, cuşma de blană cârlionţată şi cu un căuş în mână, scotea vin din butoi şi le turnă în halbe ţăranilor, ce stăteau cuminţi împrejurul lui. Acasă, la ţară, vinul se bea cu pâine neagră cu ceapă.

La oraş funcţiona un alt ritual: majoritatea băutorilor de vin ţineau în palma o punguţă conică din hârtie, cu 100-200 de grame de curmale, ce se vindeau alături de butoi, pe o măsuţă de lemn. O femeie dolofană, îmbrobodită cu o basma galbenă cu flori de un roşu aprins, mă simpatiza şi striga la bărbaţi să se dea la o parte, ca să-mi facă mie loc: „Nu vedeţi, beţivilor, copchiliţa vrea bombonele!”. După ce îmi tăia cu un cuţit mare dintr-un cub maroniu o porţie de fructe lipicioase, plecam şi eu, mândră, cu un con de hârtie în mânuţă. Amintiri din copilăria mea basarabeană, ce mă fac să zâmbesc când cumpăr şi acum curmale.

 

Pline de vitamine

Nu-ţi vine să crezi că pojghiţa subţire care înveleşte curmala conţine toate vitaminele (în afară de E şi H) şi o cantitate mare de microelemente: fier, fosfor, cupru, magneziu, calciu, potasiu şi mangan.

Curmalele conţin mai mulţi aminoacizi decât merele, portocalele sau bananele. O importanţă deosebită o are conţinutul de fluor, care protejează dinţii de carii, dar şi seleniul, care scade riscul îmbolnăvirilor de cancer şi al afecţiunilor cardiace, întărind sistemul imunitar. O veste bună pentru cei care ţin dietă şi vor să-şi menţină o greutate normală: curmalele au puţine calorii, fapt pentru care pot fi folosite în loc de dulciuri.

 

 Îmbunătăţirea digestiei

Curmalele au fost încă din antichitate o componentă importantă în reţetele pentru vindecarea bolilor tractului digestiv. Şi strămoşii noştri au observat efectul purgativ al fructelor. Cercetările medicale au confirmat faptul că celuloza lor ajută la rezolvarea problemelor de digestie şi la curăţarea tractului gastro-intestinal, dar ne şi protejează de unele forme de cancer. Consumul regulat de curmale favorizează restabilirea florei intestinale în caz de disbacterioză.

Reţeta

Pentru stimularea activităţii intestinale, se fierb 5 curmale, în 500 ml de apă, timp de 3-4 minute. Compotul obţinut se bea călduţ de două ori pe zi, dimineaţa şi seară. O altă variantă propune consumul de două ori pe zi a câte 5 curmale, după care se bea câte un pahar de apă caldă.

Gamă largă de aminoacizi care se găsesc în curmale neutralizează hiperaciditatea sucului gastric şi stopează apariţia de pirozis (arsuri la stomac). În ţările arabe, curmalele se mănâncă umplute cu unt. Intuiţia poporului, iar mai târziu cercetările ştiinţifice, au dovedit utilitatea combinaţiei între aceste două produse. Glucidele din fructele dulci favorizează asimilarea mai uşoară a untului, un produs destul de greu pentru digestie.

 

 Izvor de energie

În calitate de energizant, curmalele întrec toate fructele uscate. Sunt şi liderul lor, după conţinutul de proteine. Curmalele au gustul dulce datorită prezenţei de fructoza şi glucoză, cea mai bună hrană pentru creier. Persoanele ocupate cu munca intelectuală ar trebui să consume zilnic curmale, ce sunt bogate şi în vitamine din grupul B. Combinaţia de glucoză cu vitamina B5, prezentă şi ea în cantităţi mari, este un stimulent bun pentru muşchi, cărora le creşte rezistenta şi ajută la obţinerea de rezultate spectaculoase în sport, fapt pentru care le sunt recomandate atleţilor.

În perioada rece, când avem nevoie de o imunitate puternică, putem să apelăm la combinaţia favorabilă a vitaminelor A, B şi C din curmale, deoarece este un trio ce dă putere organismului de a se împotrivi invaziilor de viruşi şi microbi şi de a ţine piept infecţiilor respiratorii. În ţările orientale, curmalele sunt considerate cel mai bun supliment alimentar natural pentru femei însărcinate şi mămici care alăptează, deoarece îmbogăţesc laptele cu cele mai importante vitamine şi microelemente necesare pentru dezvoltarea normală a pruncilor şi înzestrarea lor cu o imunitate puternică. Centenarii din Orient spun că longevitatea lor se datorează şi curmalelor consumate zilnic.

Atenţie, totuşi! Specialiştii în dietologie atrag atenţia faţă de cantităţile mari de uleiuri şi glucoză conţinute în curmale şi ne recomandă să nu mâncăm mai mult de 15 fructe uscate pe zi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.