Grecia: Începe o săptămână de greve şi proteste împotriva concedierilor din sectorul public

0

Grecia va fi marcată săptămâna aceasta de o avalanşă de greve şi proteste împotriva concedierilor şi transferurilor forţate în sectorul public, dar şi a măsurilor de austeritate impuse de creditorii internaţionali în schimbul ajutorului financiar, primele incidente înregistrându-se deja luni dimineaţă la Atena, unde poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa paznicii de şcoli care au încercat să pătrundă cu forţa în clădirea Ministerului Reformei Administrative, transmit agenţiile Reuters şi EFE.

Acest ‘tsunami’ de greve este determinat în principal de angajamentul pe care guvernul de la Atena şi l-a asumat în faţa troicii creditorilor internaţionali (UE-BCE-FMI) de a transfera 12.500 de angajaţi din sectorul de stat până la sfârşitul lunii în curs şi încă atâţia până la sfârşitul anului, în cadrul aşa-zisei scheme de mobilitate a forţei de muncă. Această schemă presupune transferul forţat al angajaţilor sau concedierea lor într-un termen de opt luni din momentul primirii preavizului. În această perioadă, ei primesc numai 75% din salariu şi pot fi mutaţi oricând pe un alt post vacant sau sunt concediaţi dacă la sfârşitul celor opt luni nu li se găseşte vreun post.

Profesorii sunt cei care au început luni greva. Ei vor fi urmaţi de personalul administrativ din învăţământ, de funcţionarii publici din organismele de ocupare a forţei de muncă şi de securitate socială, de personalul medical din spitalele de stat şi de avocaţi. Începând de miercuri a fost convocată o grevă de 48 de ore în tot sectorul public.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.