Investitorii de retail au subscris peste 14,5 milioane acţiuni Nuclearelectrica, sumele depăşind 48,5 milioane euro

0

Investitorii de retail au subscris 14,503 milioane acţiuni în oferta publică Nuclearelectrica, sumele alocate până vineri, 13 septembrie, la ora 18.00, fiind de aproape 217,56 milioane lei (peste 48,5 milioane euro), potrivit brokerilor.

 În oferta Nuclearelectrica, care se va încheia pe 20 septembrie, sunt oferite spre subscriere 25,368 milioane acţiuni, iar subscrierile pe tranşa investitorilor investiţionali vor fi cunoscute la finalul ofertei.

Subscrierile au început luni, pe 9 septembrie. Micii investitori pot subscrie doar la un preţ fix de 15 lei/acţiune şi beneficiază de un discount de 8% (dacă subscriu în primele trei zile) şi de 3% (dacă subscriu din a patra zi) din preţul care va fi stabilit la final, în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali. Discount-ul se va aplica doar pentru investitorii care subscriu între 100 şi 15.000 de acţiuni, în timp ce investitorii de retail care plasează ordine pentru pachete mai mari de 15.000 de titluri şi investitorii instituţionali vor plăti preţul stabilit la finalul ofertei.

Oferta este structurată în trei tranşe, din care cea mai mare (85% din acţiuni) este destinată investitorilor instituţionali şi în funcţie de subscrierile cărora va fi determinat şi preţul la care vor fi vândute acţiunile. Investitorii instituţionali vor putea subscrie la orice preţ din intervalul 11,2 şi 15 lei/titlu, însă ordinele plasate de aceştia nu sunt publice.

Pe tranşa investitorilor mari de retail (cu subscrieri de minim 15.001 de titluri) sunt oferite 5% din acţiuni.

Nuclearelectrica este singura companie pe plan naţional care produce energie nucleară şi derulează în perioada 9 – 20 septembrie o ofertă prin care vrea să atragă fonduri nete de 284,12 milioane lei şi 380,52 milioane lei. Nuclearelectrica vrea să vândă 25,368 milioane de acţiuni noi, reprezentând 10% din capitalul social actual, la preţuri cuprinse între 11,2 lei/titlu şi 15 lei/titlu.

Compania va realiza o majorare de capital de 11,08%, din care un pachet de 10% este vândut pe bursă, iar 1,08% va reveni Fondului Proprietatea.

Acţionarii companiei sunt statul român – cu 90,28% din acţiuni şi Fondul Proprietatea – 9,72%.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.