Prahova: Strat de zăpadă aşternut la peste 2.000 de metri altitudine în Bucegi

0

Prima ninsoare din acest sezon a căzut, vineri noapte, 13 septembrie, în Masivul Bucegi, la peste 2.000 de metri altitudine, stratul de zăpadă care s-a aşternut fiind cuprins între cinci şi zece centimetri.

Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, sâmbătă,  că pe munte a nins la peste 2.000 de metri altitudine, stratul de zăpadă măsurând 5-10 centimetri, în aceste condiţii turiştii fiind sfătuiţi să poarte echipament de iarnă, respectiv haine groase şi încălţăminte adecvată.

Haiduc a precizat că ninsoarea s-a oprit, vântul bate moderat, iar temperatura este de trei grade Celsius, însă cea resimţită de corpul uman este sub zero grade, din cauza vântului.

La altitudini mai joase de 2.000 de metri a plouat şi este ceaţă.

În aceste condiţii, salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu urce pe munte fără echipament adecvat unor astfel de activităţi în această perioadă şi să meargă doar pe traseele marcate, în caz contrar existând riscul de a se rătăci din cauza ceţii.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.