AOAR: Contribuţia la asigurările de sănătate pentru veniturile din chirii descurajează investiţiile în construcţii

0

Decizia Ministerului Finanţelor Publice de a impune contribuţia la asigurările de sănătate pentru veniturile din chirii reprezintă o măsură care descurajează investiţiile în construcţii, fiind echivalentă cu o mărire artificială şi netransparentă a cotei unice, se arată într-un comunicat remis marţi AGERPRES de către Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) şi Fundaţia Romanian Business Leaders.

‘Este vorba de o măsură fiscală discriminatorie, întrucât se aplică numai veniturilor din anumite investiţii (chirii), şi nu pentru toate veniturile din investiţii (dobânzi, dividende, câştiguri de capital) sau celor din vânzarea proprietăţilor imobiliare. Decizia încalcă, astfel, atât principiul echităţii fiscale în ceea ce priveşte impunerea diferitelor tipuri de venituri ale persoanelor fizice, cât şi principiul neutralităţii măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori şi capitaluri’, se arată în comunicatul citat.

Potrivit AOAR, noua măsură nu va genera venituri pentru bugetul pe termen scurt şi mediu.

‘Astfel de măsuri contradictorii şi necorelate au ca efect creşterea gradului de neconformare (evitarea plăţii contribuţiei), generând tendinţa de a evita declararea veniturilor respective şi a veniturilor, în general. În plus, distorsionează competiţia în piaţa imobiliară între diferite categorii de actori (persoane juridice şi, respectiv, persoane fizice) generând o perturbare artificială a pieţei imobiliare ca urmare a aplicării unor cote de fiscalitate diferite’, se mai spune în comunicat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.