Elevii români au obţinut cele mai bune rezultate din istoria participărilor la Olimpiada Internaţională de Astronomie

0

Lotul olimpic al României a obţinut cele mai bune rezultate din istoria participărilor la Olimpiada Internaţională de Astronomie – şapte medalii (două medalii de aur, două medalii de argint şi trei medalii de bronz) şi locul 3 în ierarhia neoficială pe naţiuni, informează un comunicat de presă al MEN remis luni .

Medaliile de aur au fost cucerite de Paul Andrei Draghiş şi Tudor Suciu, ambii elevi în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ‘Vasile Lucaciu’ din Baia Mare. De altfel, Paul Andrei Draghiş este laureat cu aur şi la ediţia precedentă a competiţiei.

Cele două medalii de argint au fost adjudecate de Mălina Roşca, absolventă a clasei a VIII-a la Şcoala Gimnazială ‘Mihai Eminescu’ din Alba Iulia şi Andrei Cătălin Răduc, elev în clasa a IX-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Medaliile de bronz au intrat în posesia elevilor: Maria Cristiana Dedu (clasa a IX-a/Colegiul Naţional ‘Petru Rareş’ din Piatra-Neamţ), Denis Turcu şi Sebastian Trifa, ambii elevi în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Din echipa României a făcut parte şi Alexandru Călin (clasa a X-a/Colegiul Naţional ‘Mihai Viteazul’ din Ploieşti).

Ediţia a XVIII-a a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie s-a desfăşurat în perioada 6 – 14 septembrie, la Vilnius (Lituania) şi a reunit peste 160 de concurenţi din 20 de ţări.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.