Ionuţ Anghel NU a fost ucis de maidanezi

2

Rezultatele ADN în cazul copilului de patru ani ucis de câini în parcul Tei arată că acesta nu a fost muşcat de niciunul dintre cei şase maidanezi, relatează DC News.

Probele prelevate de pe corpul micuţului indică faptul că nu există nicio urmă de ADN ale celor şase câini vagabonzi, ceea ce întăreşte ipoteza conform căreia copilul ar fi fost ucis de un câine de luptă.

Marius Marinescu, preşedintele Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, a declarat pentru siteul „DC News“: „Am susţinut încă de la început că acel copil a fost ucis de un câine de luptă. Era imposibil ca nişte câini comunitari să facă acele răni pe trupul copilului. Şi era imposibil ca după acest atac, acei câini să stea liniştiţi şi să dea din coadă. Orice etolog a înţeles că acei câini nu erau vinovaţi.Poate că unul dintre ei a mirosit copilul şi avea urme de sânge pe blană, dar aşa cum s-a văzut şi la televizor, erau rezultatul unei atingeri, nu erau produse de o muşcătură. A fost o campanie de dezinformare, de învrăjbire a populaţiei. În acest moment, autorităţile sunt obligate să-l identifice pe proprietarul câinelui de luptă vinovat, care a târât corpul în locul în care a fost găsit“.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit pe 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, după cum declara pe 3 septembrie medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. gabriela spune

    încă de la început am ştiut că nu a fost omorât de câinii fără stăpân. Am trăit toată viaţa în preajma acestor animale şi ştiu că un câine maidanez nu poate ataca în halul acela. Copilul cu siguranţă a fost omorât în altă parte şi aruncat acolo. Este strigător la cer cum bunica s-a dus în parc cu copii şi nu a sesizat ore în şir lipsa acestora. Sper ca acesta să-şi aibă nepotul pe conştiinţă toată viaţa dar şi toate acele suflete nevinovate care au fost omorâte cu cruzime de angajaţii primăriilor pe străzile capitalei. Sunt convinsă că şi părinţii ştiu ceva dar muşamalizează şi vor cu orice preţ să-şi maximizeze profitul de imagine şi material din această tragedie.
    Am şi eu copil şi l-a vârsta copiilor lor nu-l trimeteam în parc cu o persoană incapabilă să-l supravegheze. În ceea ce priveşte moartea copilului vina principală o poartă părinţii şi bunica şi sper din toată inima ca procurorul care anchetează cauza să-i condamne şi să se procedeze la decăderea din drepturile părinteşti faţă de celălalt copil. Sunt iresponsabili şi sper să plătească atât pentru moartea copilului lor dat şi pentru isteria pe care au creat-o în Bucureşti.
    Vreau să trăiesc clipa în care primarul capitalei cu lacrimi în ochi va ieşi la televizor şi va cere iertare bucureştenilor pe care i-a minţit cu privire la această întâmplare nefericită. Nu s-a întrebat oare de ce primarul sectorului 2 nu a răspuns la convocarea sa. Acesta din urmă ştia foarte clar că tragedia nu se produsese pe domeniul public şi nici de către acei maidanezi. Vreau să trăiesc momentul în care televiziunile care au transmis cu atâta virulenţă o ştire neverificată vor fi sancţionate pentru instigare la violenţă între locuitorii capitalei. Datorită ştirilor prezentate de către televiziuni răutatea oamenilor, dublată de incultură dar şi pe un fond de sărăcire a populaţiei a atins cote inimaginabile.

  2. Camelian Propinatiu spune

    Maidanezii sunt ai primarilor, nu exista niciodata sanctiune, deci nu se va face nimic. În postromânism, odata cu patriotismul se atrofiaza si activismul civic. Susotim ca clientela primariilor are de câstigat din existenta a cât mai multi maidanezi (întretinere, sterilizare, eutanasiere), în solidaritate cu onegheurile, dar n-are nimeni chef de demonstratii pentru copilul altuia, fiecare sperând c-al sau va scapa! Fara o miscare civica tare ca in 1990, cu megaintelectuali implicati, tot catelele cele puioase vor invinge statul român, protejate mai ales prin inventarea de câini comunitari, adica de colhoz, pentru muscatura carora nu raspunde nimeni. De la demolarile ceausiste incoace nu progresam cu nimic!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.