Ponta: Dacă Antonescu spune că nu doreşte sprijinul PSD la prezidenţiale, nu-l susţinem cu forţa

0

Premierul Victor Ponta a declarat luni că PSD este hotărât să-l sprijine în continuare pe liderul liberal Crin Antonescu la prezidenţialele din 2014, drept candidat comun al USL, dar că acesta greşeşte prin criticile la adresa social-democraţilor, care nu-l vor susţine „cu forţa”.

„PSD e absolut hotărât să-şi menţină decizia pe care am luat-o în congres, de a-l avea candidat USL pe Crin Antonescu. Dacă Crin Antonescu, poate a spus-o la supărare, dar dacă a vorbit serios şi îşi menţine decizia de a nu mai dori sprijinul USL, sigur că în acel moment trebuie să ne gândim pe cine susţinem”, a afirmat Victor Ponta, la postul B1 TV.

În legătură cu o posibilă candidatură a primarului Bucureştiului, Sorin Oprescu, la prezidenţiale din partea PSD, premierul a afirmat că nu a discutat cu edilul Capitalei pe această temă. „Am constatat şi eu faptul că domnul Antonescu în ultimul timp e foarte critic, e foarte ironic. Până la urmă eu cred că greşeşte şi oamenii aşteaptă şi de la el şi de la mine, dacă avem ceva să ne spunem, să ne spunem în şedinţele noastre interne, după care să arătăm care este decizia. Decizia stabilită împreună a fost că vom face o comisie specială, că-i vom asculta pe toţi”, a relatat şeful Guvernului, referindu-se la divergenţele cu privire la proiectul Roşia Montată.

În opinia sa, eventuala renunţare la sprijinul PSD n-ar fi cea mai „deşteaptă” strategie din partea lui Crin Antonescu, care se pregăteşte sa candideze la prezidenţiale în 2014. „Să te pregăteşti de campanie electorală spunând că n-ai nevoie de sprijinul PSD nu mi se pare cea mai deşteaptă strategie. Atunci, dacă nu vrea, sigur că nu-l vom mai susţine”, a adăugat Ponta.

Întrebat dacă există această posibilitate, ca PSD să-şi retragă sprijinul pentru Antonescu, premierul Ponta a răspuns: „Bineînţeles, doar n-o să-l susţinem cu forţa. Dacă ne spune că nu doreşte, ne vom întâlni la PSD şi vom decide pe cine susţinem (la prezidenţiale – n.r.). Noi am decis o dată că-l susţinem pe Crin Antonescu, dar dacă nu vrea să-l susţinem, cu forţa nu se poate”.

Premierul a susţinut că reprezentanţii Uniunii Social Liberale trebuie să ducă la bun sfârşit ceea ce le-au promis oamenilor şi a calificat drept „neinspirat” limbajul lui Crin Antonescu. Copreşedintele USL, Crin Antonescu, a spus recent că premierul ar face un joc „parşivel”, deoarece îşi doreşte realizarea proiectului Roşia Montană, dar îi este teamă să îl asume politic. „Eu îmi doresc ca viitorul preşedinte – Crin Antonescu, sau cine va fi preşedinte – să nu fie tot un Traian Băsescu, adică un om care astăzi zice ceva, mâine zice invers, un om care se ceartă cu toată lumea şi îşi încalcă toate acordurile”, a punctat Victor Ponta.

El a ţinut să precizeze că proiectul Roşia Montană a fost discutat în USL, dar că nu trebuie luată o decizie politică în această privinţă. „Am văzut că domnia sa spunea şi Codul rutier să-l discutăm în USL. Codul rutier nu e nici liberal, nici social-democrat. Codul rutier se bazează pe faptul că România are o anumită situaţie, avem foarte multe accidente, şi pe o legislaţie din alte ţări”, a spus Victor Ponta.

Întrebat dacă nu are un limbaj şi o accepţiune comune cu Crin Antonescu vizând parteneriatul din USL, premierul Ponta a răspuns: „Asta cred că îl afectează pe el. Şi oamenii apreciază mai degrabă solidaritatea unor oameni care sunt împreună, nu faptul că îşi dau la picioare, cum au văzut de multe ori în România”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.