Cercetătorii au descoperit sursa imaginaţiei

0

Cercetătorii au descoperit unde se află sursa imaginaţiei în creierul uman, relatează portalul Science World Report.

 Capacitatea omului de a-şi folosi imaginaţia nu dispare după perioada copilăriei, când în joacă beţele devin săbii şi terenurile de joacă palate. Persistenţa ei o demonstrează creatorii de artă, inventatorii de unelte şi oamenii de ştiinţă.

Există de mai multă vreme teorii că imaginaţia se bazează pe o amplă reţea neuronală, în creier, dar a demonstra existenţa unui anume ‘spaţiu de lucru mental’ s-a dovedit a fi dificilă.

În noul studiu, cercetătorii le-au cerut celor 15 participanţi să-şi imagineze o serie de forme vizuale abstracte şi să le combine, mental, în forme mai complexe sau să le descompună, tot mental, în părţi separate, şi le-au măsurat activitatea cerebrală cu ajutorul rezonanţei magnetice.

S-a constatat că pentru asemenea activităţi imaginative se pune în funcţiune o întreagă reţea corticală şi subcorticală în mare parte a creierului, reţea care pare a fi acel ‘spaţiu de lucru mental’ despre care oamenii de ştiinţă consideră că ar fi responsabil cu imaginaţia.

‘Constatările noastre ne-au adus mai aproape de a înţelege cum modul în care este organizat creierul uman ne deosebeşte de alte specii şi asigură un spaţiu intern generos pentru gândirea liberă şi creativă’, a conchis într-un comunicat de presă Alex Schlegel, de la Dartmouth College, din Hanover, New Hampshire /SUA/, principalul autor al studiului.

‘Stabilirea acestor diferenţe ne va permite să înţelegem de unde vine creativitatea umană şi, posibil, să recreăm aceste procese creative în maşini’, a adăugat cercetătorul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.