Parlamentul a aprobat proiectul privind înfiinţarea Comisiei speciale privind Roşia Montană

0

Plenul Parlamentului a adoptat cu 311 voturi pentru, cinci voturi împotrivă şi 15 abţineri, proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Proiectul a fost aprobat cu amendamentul formulat de către senatorul social-democrat Ioan Chelaru, care a propus completarea articolului 8 al proiectului de Hotărâre, prin introducerea unui nou alineat (2) prin care să se precizeze că termenele pentru depunerea amendamentelor şi pentru raportul Comisiei speciale comune a Parlamentului privind Roşia Montană vor fi stabilite de către conducerea Camerei Deputaţilor.

„Având în vedere că proiectul, indiferent cât de mult sau cât de puţin va fi modificat în Comisia specială, trebuie să treacă prin cele două Camere, propun la articolul 8 un nou alineat, alin. 2, care să aibă formularea – „După dezbaterea proiectului de către prima Cameră sesizată acesta se înaintează Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Termenele pentru amendamente şi pentru depunerea raportului Comisiei specială se stabilesc de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor”. Pentru Senat există în actualul proiect de Hotărâre un termen, 20 octombrie, pentru Cameră nu se putea prevedea un astfel de termen”, a spus Chelaru.

În replică, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Mate Andras Levente, a atras atenţia asupra faptului că modificarea articolului 8 va atrage după sine şi modificarea primului articol al proiectului de Hotărâre a înfiinţării Comisiei speciale.

„Dacă am făcut modificarea la articolul 8, obligatoriu trebuie pus în concordanţă şi articolul 1, litera a)”, a subliniat acesta.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.