BNR a câştigat în ultimii 12 ani toate cele 57 de procese pe tema politicii de supraveghere

0

Banca Naţională a României a câştigat, în ultimii 12 ani, toate cele 57 de procese pe tema politicii de supraveghere, a arătat joi Bogdan Olteanu, viceguvernator la Banca Naţională a României.

‘Ni s-a spus şi nouă că vom fi chemaţi în instanţă pe această temă, a acordării creditelor în franci elveţieni. Respectăm instanţele statului şi ne prezentăm în faţa lor unde ne vom susţine cauza. Avem încredere şi în argumentele pe care le-am avut şi în trecutul Băncii Naţionale în faţa instanţelor din România. Am cerut o socoteală colegilor mei referitor la procesele, la situaţii în care decizii ale noastre în ceea ce priveşte politica de supraveghere au fost contestate. Sunt 57 în ultimii 12 ani. 57 de procese am avut, le-am câştigat pe toate. De fiecare dată Banca Naţională a avut dreptate’, a spus Olteanu.

Acesta a declarat că BNR îşi va susţine în continuare argumentele, iar dacă cineva va considera că are argumente contrare este invitat să privească şi spre această experienţă a BNR.

De asemenea, viceguvernatorul BNR a explicat diferenţa dintre a face politici şi a nu face politici prin exemplul Ungariei şi al României. Astfel, efectul măsurilor de reglementare şi de comunicare este diferenţa dintre 10% credite acordate în franci elveţieni în România şi 60% în Ungaria, după ce ajunsese şi la 70%.

Potrivit viceguvernatorului Băncii Centrale, în România nu există autorităţi locale care să se fi împrumutat în franci elveţieni, iar în Ungaria peste o treime din creditele luate de autorităţile locale sunt în acestă monedă.

Banca Naţională a României (BNR) organizeză joi colocviul ‘Relaţia client – bancă: perspective legislative’, eveniment cuprins în seria de manifestări „Colocviile juridice ale Băncii Naţionale a României”, Ediţia a XI-a.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.