Cluj: Autorul plângerii penale privind transplantul lui Arşinel e răuvoitor, spune prof.univ.dr Mihai Lucan

0

Prof. univ. dr. Mihai Lucan, directorul Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, a declarat miercuri, că este „răuvoitor în continuitate” Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta”, care a anunţat că va face plângere penală privind transplantului de rinichi pentru actorul Alexandru Arşinel.

Directorul IUTR Cluj-Napoca a arătat că această plângere nu are obiect şi nu a fost făcută şi, în consecinţă nu doreşte să facă mai multe referiri la „un demers inexistent”.

„Plângerea nu există. Dar de-abia aşteptăm ca o astfel de plângere să fie făcută pentru a demara, la rândul nostru, o acţiune extinsă referitor la faptul că Ungureanu este răuvoitor în continuitate”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Lucan.

Pe de altă parte, membri ai Asociaţiei Bolnavilor Transplantaţi şi Dializaţi din România, asociaţie cu sediul în Cluj-Napoca, consideră că o plângere penală depusă în scopul clarificării unor suspiciuni privind nerespectatrea listei de aşteptare în cazul transplantului efectuat actorului Alexandru Arşinel va putea afecta bunul mers al activităţii Institutului şi chiar pe pacientul Arşinel aflat acum în perioada de refacere postoperatorie.

Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta”, Emanuel Ungureanu, a anunţat că va depune, pe 27 septembrie,o plângere la Parchet împotriva actorului Alexandru Arşinel, director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti.

Potrivit lui Emanuel Ungureanu, care se ocupă de 13 ani de îngrijirea a peste 70 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică, tratată prin hemodializă, dializă peritoneală şi transplant renal, pentru substituţia de rinichi efectuată actorului Alexandru Arşinel la IUTR Cluj-Napoca acesta a aşteptat numai trei zile şi a beneficiat de o intervenţie care l-a salvat de la supliciul dializelor, în timp ce tineri în mare impas figurează de ani de zile pe listele de aşteptare pentru un transplant.

Ungureanu doreşte ca justiţia să clarifice dacă în privinţa lui Alexandru Arşinel au fost sau nu respectate regulile listei de aşteptare pentru transplant. El spune că nu se ştie dacă Alexandru Arşinel a primit un rinichi sau doi şi nu s-a clarificat nici câţi potenţiali primitori ai rinichiului de care a beneficiat actorul au fost chemaţi la Cluj-Napoca, pentru transplant. Criteriile avute în vedere în cazul efectuării unui transplant stabilesc că trebuie să fie convocate minimum şase persoane în situaţia prelevării de rinichi de la o persoană decedată sau aflată în moarte cerebrală. Ungureanu a spus că va depune plângerea la Parchet pe 27 septembrie, când se împlineşte un an de la moartea tinerei Adina Bleotu, de 19 ani, care aştepta un rinichi din anul 2003.

Alexandru Arşinel a primit un rinichi compatibil de la un tânăr de 23 de ani, din judeţul Bacău, decedat la 25 august, la Sighişoara.

„Eu sunt în evidenţa spitalului Davila de peste 35 de ani. Eu am fost fabricant de pietre, am avut multe colici renale. Dacă nu făceam transplantul, trebuia să încep pe dializă. Arşinel nu are voie la o şansă, pentru că e Arşinel. Cei de generaţia mea nu au voie. M-a durut enorm. Nu am crezut ca un om care a făcut să zâmbească poporul când i-a venit să plângă poate păţi asta. Nu a fost vorba de pile sau mai ştiu eu ce. E o mare mizerie că unii nu au dorit să-mi dea o şansă la viaţă. Nu am crezut că poporul ăsta naşte şi asemenea monştri”, a declarat Arşinel într-o emisiune televizată.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.