Fotbal: Steaua, învinsă cu 3-0 de Schalke 04, în prima etapă a Ligii Campionilor

0

Steaua Bucureşti a fost învinsă de Schalke 04 cu scorul de 3-0 (0-0), miercuri seara, pe AufSchalke Arena, în prima etapă a Grupei E din Liga Campionilor la fotbal.

 Steaua a jucat de la egal la egal timp de mai bine de o oră cu echipa gazdă, dar o greşeală uriaşă a lui Szukala a şters toate lucrurile bune făcute de campioana României, gazdele punctând prin Atsuto Uchida (67), Kevin-Prince Boateng (78), Julian Draxler (85). Schalke a început la cârma jocului, dar prima situaţie notabilă a partidei a venit în minutul 9, după o degajare greşită a lui Latovlevici, însă şutul din careu al lui Szalai a fost apărat de Tătăruşanu.

Boateng a câştigat duelul aerian cu Georgievski şi a trimis cu capul la colţul scurt, dar Tătăruşanu a fost din nou pe fază. După aproximativ o jumătate de oră de joc pentru gazde, Steaua a început să iasă mai mult la joc şi Tănase a expediat un şut foarte bun, scos în corner de Hildebrand (31). ”Roş-albaştrii” au avut momente bune, au pus presiune la poarta echipei germane, iar la cea mai bună încercare, şutul lui Stanciu a fost respins de apărătorii gazdă.

Finalul primei părţi a aparţinut lui Schalke, puternicul Kevin-Prince Boateng având două şanse bune (45), însă în primă instanţă a fost blocat in extremis de Szukala, pentru ca apoi să tragă în blocajul lui Tănase. Steliştii au avut o şansă destul de bună în chiar primul minut al reprizei secunde, însă Kapetanos a reluat peste transversală în urma unui corner (46).

Aogo a executat foarte periculos o lovitură liberă, însă Neustaedter nu a ajuns la balon (52), dar Steaua a fost mai aproape de gol (54), la mingea deviată de Kapetanos şi apoi la şutul cu efect al lui Bourceanu. Steaua şi-a mai creat o ocazie, prin Popa (61), care a şutat din unghi, dar nu a găsit poarta apărată de Hildebrand, după ce a ameţit un fundaş cu driblingurile sale.

Echipa germană a deschis scorul împotriva cursului jocului, un gol stupid încasat de Steaua: japonezul Uchida a centrat în careu, Szukala a lăsat balonul crezând că va fi prins de Tătăruşanu, dar mingea a intrat în plasă (1-0, min. 67). Steaua a ieşit la atac şi a căutat egalarea, iar Schalke a majorat diferenţa la capătul unui contraatac, prin Kevin-Prince Boateng (78): 2-0. Steliştii au căzut, iar Schalke a mai marcat o dată, prin Julian Draxler (85), după o pasă venită de la Fuchs: 3-0. Schalke a trecut şi pe lângă golul patru, dar Clemens a trimis în bară (90+1).

Steaua a terminat meciul în zece oameni, după ce Popa s-a accidentat şi a părăsit terenul după ce antrenorul Laurenţiu Reghecampf efectuase toate schimbările.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.