Poliţia Română: Infractorii au furat bani din conturile celor care utilizează softuri fără licenţă

0

Mai multe persoane au depus plângere la Poliţie, semnalând furturi de bani din conturile personale, după ce au şi-au instalat pe calculator programe software fără licenţă care le-a permis unor infractori să le acceseze conturile sau diferite date personale.

 „Am avut astfel de cazuri. Unele dintre ele au fost rezolvate inclusiv cu colegii din SUA. Diverse grupuri de cetăţeni români, unii aflaţi pe teritoriul nostru, alţii în Europa şi SUA, au comis astfel de infracţiuni. Cele mai dese sunt cazurile în care sunt sesizate furturi de bani, iar sumele cumulate sunt de ordinul milioanelor de dolari. Chiar dacă persoana este asigurată şi poate fi despăgubită de banca unde are contul respectiv, infracţiunea este înregistrată”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, comisarul-şef Dan Roşoga, şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR.

Persoanele fizice şi juridice care aleg să folosească programe software fără licenţă, multe dintre ele descărcate de pe internet, se expun nu doar la pericole informatice, cum ar fi virusarea calculatoarelor, ci şi se pot trezi fără bani în conturi.

Infractorii care vor să intre în conturile bancare ale unor cetăţeni accesează mult mai uşor datele prin intermediul unor programe piratate, care nu-i alertează pe producătorii de drept atunci când cineva încearcă să le pătrundă în softuri, având toate funcţiile dezactivate.

„În luna martie a fost publicat un studiu la nivel global de către International Beta Corporation, care a analizat impactul din punct de vedere al securităţii şi din punct de vedere economic al utilizării de software piratat. Studiul a ajuns la concluzia că una din trei persoane care foloseşte software pirat se expune la malware. De asemenea, trei din zece companii care folosesc software piratat lasă poarta deschisă unor programe cu cod maliţios de natură să le afecteze funcţionalitatea sau, mai grav, să se ajungă la furt de informaţii, accesare neautorizată a unor conturi de utilizatori. Au existat şi cazuri de furt şi utilizarea neautorizată de date de autentificare pentru online banking”, a spus Magda Popescu, avocat reprezentant al Business Software Alliance (BSA) România.

Potrivit acesteia, au fost estimate pierderile şi consumul de timp pentru remedierea acestor defecţiuni şi pentru recuperarea datelor. În cazul persoanelor fizice s-a estimat o valoare de 1,5 miliarde de ore consumate şi pierderi de 22 miliarde dolari, în timp ce pentru companii, care utilizează de mai multe computere şi deţin date cu impact economic mai mare, paguba ajunge la 114 miliarde de dolari.

Cei care folosesc programe piratate nu sunt doar victime, ci şi vinovaţi, susţin specialiştii în domeniu.

Astfel, în primele opt luni ale anului, poliţiştii au verificat aproape 600 de persoane fizice şi juridice în ceea ce priveşte utilizarea de softuri piratate şi au întocmit peste 280 de dosare penale. În 143 de cazuri s-a început şi urmărirea penală.

De asemenea, au fost indisponibilizate peste 2.000 de sisteme informatice, echipamente specifice sau sisteme de stocare a programelor. Prejudiciile s-au ridicat la 237.508 euro.

Pentru a conştientiza populaţia de pericolele la care se expun dacă folosesc un soft fără licenţă, Poliţia Română şi BSA au reînnoit protocolul de colaborare pentru prevenirea şi combaterea pirateriei.

„Nu se pune doar problema de combatere a fenomenului, ci şi de creştere a gradului de conştientizare a cetăţenilor. Dacă oamenii devin conştienţi de riscurile asociate încălcării dreptului de proprietate intelectuală şi aleg să nu mai săvârşească astfel de fapte, înseamnă mai puţină muncă de poliţie şi, deci, mai puţine resurse guvernamentale cheltuite. (…) Companiile care nu plătesc licenţele pentru calculator, nu plătesc nici impozitele aferente, ceea ce înseamnă mai puţini bani la bugetul României. În alte ţări din regiune unde s-au desfăşurat campanii de prevenire s-a constatat faptul că o abordare de prevenire prin trimiterea de scrisori şi apoi vizite de follow-up a fost mai eficientă pentru creşterea nivelului veniturilor din taxe”, a adăugat Matthew Lamberti, reprezentant al Departamentului de Justiţie al SUA, prezent la conferinţa de presă de la sediul IGPR.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.