România, locul 45 în topul celor mai libere economii din lume

0

Hong Kong oferă cea mai mare libertate economică din lume, cu un scor de 8,97 din 10 puncte, iar România se clasează pe locul 45 cu un scor de 7,32 puncte, în creştere faţă de locul 51, cu un scor de 7,28 puncte, anul trecut, potrivit unui clasament realizat de institutul canadian de cercetare Fraser.

Potrivit raportului anual ‘Economic Freedom of the World : 2013’, cele mai libere economii din lume sunt Hong Kong, Singapore, Noua Zeelandă, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Insulele Mauritius, Finlanda, Bahrein, Canada şi Australia. La polul opus se situează Venezuela (cu un scor de 3,93 puncte), Myanmar, Republica Congo, Zimbabwe şi Ciad.

În regiunea Europei Centrale şi de Est, Ungaria ocupă locul 27, cu un scor de 7,59 puncte, la egalitate cu Austria, Bulgaria se situează pe locul 49 cu un scor de 7,26 puncte, în scădere faţă de locul 47 ocupat anul trecut, Slovacia ocupă locul 36, Cehia -52, Polonia -59, Republica Moldova -82, Grecia -85, Slovenia -97 şi Serbia -104.

La nivel global, scorul libertăţii economice a crescut până la 6,87 puncte din 10, comparativ cu 6,74 puncte anul trecut.

‘Legătura dintre libertatea economică şi prosperitate este evidentă: ţările cu cea mai mare libertate economică oferă oamenilor cea mai bună calitate a vieţii. Comparativ, ţările de la coada clasamentului, sunt ţări unde regimuri opresive refuză cetăţenilor lor oportunităţile pentru creştere economică şi libertate personală’, a declarat Fred McMahon, co-autorul raportului ‘Economic Freedom of the World: 2013’.

Raportul realizat de Fraser Institute analizează gradul în care politicile şi instituţiile unei ţări susţin libertatea economică prin intermediul a 42 de indicatori care se grupează după cinci domenii majore: mărimea intervenţiei Guvernului în economie (determinată ca nivel al cheltuielilor guvernamentale, al impozitelor şi taxelor, întreprinderi publice), structura sistemului juridic şi protejarea drepturilor de proprietate, stabilitatea monetară, libertatea comerţului internaţional, reglementări în domeniul creditării bancare, al muncii şi mediului de afaceri. Un punctaj mai apropiat de 10 indică un nivel mai ridicat de libertate economică.

Actualul studiu Fraser se bazează pe date din 2011, acestea fiind cele mai recente informaţii disponibile pentru toate cele 151 de ţări incluse în clasament.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.