Cadrele medicale protestează pentru a treia zi consecutiv

0

Aproximativ o sută de angajaţi din sistemul medical protestează vineri, 20 septembrie, pentru a treia zi consecutiv, în faţa Ministerului Sănătăţii.

 Protestatarii sunt din Bucureşti şi judeţele Caraş-Severin, Timiş, Sibiu, Argeş, Mehedinţi.

Ei au afişat lozinci cu mesajele: „Ce aveţi de gând cu noi, sunteţi toţi nişte ciocoi!”, „Cu preţuri ca în Occident vrem un salariu decent!”, „Nu aveţi capacitatea să gestionaţi sănătatea!”, „6% din PIB pentru sănătate”, „Cu proiectele pilot avem sumbru viitorul, dar mai avem o scăpare: ministrul să-şi ia zborul!”.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a invitat joi pe reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sănătate, care au lansat protestele, la discuţii despre revendicări. S-a convenit ca discuţiile să aibă loc duminică, 22 septembrie, ora 11,00, la sediul Ministerului Sănătăţii.

Eugen Nicolăescu a anunţat joi, după discuţiile cu protestatarii, că se fac eforturi pentru o reaşezare graduală a grilei de salarizare.

„Grila de salarizare pentru personalul medical – de ea este responsabil, după cum ştiţi, Ministerul Muncii – noi încercăm să o reaşezăm puţin, nu ştiu dacă o să reuşim toată legea 284 să o aplicăm imediat, dar poate gradual, poate prin nişte etape putem să o facem”, a precizat ministrul.

El a admis că „medicii rezidenţi o duc foarte rău”, adăugând că sunt necesare eforturi din partea autorităţilor pentru remedierea problemei. În acest sens, a cerut protestatarilor un dosar cu toate revendicările, transmise oficial.

Nicolăescu a mai afirmat că şi-a concentrat eforturile asupra reformei sistemului sanitar şi că o serie de proiecte de lege se află încă în dezbatere publică. El a adăugat că până acum au avut loc cinci dezbateri publice, iar vineri urmează să mai aibă loc una la Oradea şi una la Timişoara.

„Săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou cu reprezentanţii dumneavoastră la nivel naţional, ca să dăm o formă finală acestor proiecte de lege. Unele dintre ele sunt exact ceea ce doriţi. Altele nu cred că îşi vor putea găsi o soluţionare astăzi sau mâine, cum ar fi de exemplu finanţarea cu 6% din PIB pentru sănătate. Vă daţi seama că şi eu îmi doresc asta. Dacă am avea o asemenea finanţare şi viaţa mea ar fi mai uşoară, pentru că dumneavoastră v-ar fi mai bine, oamenilor le-ar fi mai bine şi criticile ar fi mai puţine către noi. Deci şi eu îmi doresc asta, numai că va trebui să vedem – şi de aceea cred că e nevoie să ne aşezăm la masă”, a mai declarat ministrul.

Specialiştii din sănătate 6% din PIB pentru acest domeniu. Protestatarii solicită, de asemenea, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistemul public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.