Calificativul maxim „Grad de Încredere Ridicat” pentru USAMV Iaşi din partea ARACIS

0

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi va primi, vineri, din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) certificatul care atestă obţinerea calificativului „Grad de Încredere Ridicat”.

Potrivit unui comunicat remis joi presei, înmânarea va avea loc în cadrul unei şedinţe speciale, la care vor participa preşedintele ARACIS prof. univ. dr. Ioan Curtu, directorul misiunii, prof. dr. univ. Mihai Octavian Popescu, membrii Consiliului de Administraţie, ai Senatului USAMV Iaşi, parteneri din mediul academic, absolvenţi şi studenţi.

USAMV Iaşi a fost supusă evaluării instituţionale externe, periodice, în luna iunie a acestui an, pentru programele de studii de bază: Agronomie, Horticultură, Zootehnie şi Medicină Veterinară.

Evaluarea a fost realizată de către un colectiv desemnat de ARACIS, format din cadre didactice din România şi străinătate. În urma acestei evaluări, Universitatea a demonstrat că are o bază materială de excepţie, iar calitatea proceselor didactice este la nivelul standardelor şi criteriilor stabilite de ARACIS.

În urmă cu 5 ani, USAMV Iaşi a primit din partea ARACIS tot calificativul ‘Grad de Încredere Ridicat’.

În acest an, USAMV Iaşi a avut parte, de asemenea de o vizită din cadrul evaluării internaţionale EUA (Asociaţa Universităţilor din Europa), în urma căreia s-a întocmit un raport prin care se apreciază nivelul ridicat al standardului de calitate a procesului de învăţământ.

Prin Legea Educaţiei Naţionale se stabileşte ca universităţile să fie evaluate periodic, o dată la cinci ani, în vederea diagnosticării standardului de calitate. Ca finalitate, aceste proceduri au menirea de a creşte performanţele proceselui didactic şi de a realiza pregătirea viitorilor specialişti în concordanţă cu cerinţele pieţei.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.