Irlanda a ieşit din recesiune în trimestrul doi din 2013

0

Irlanda a ieşit în recesiune, economia înregistrând o creştere de 0,4% în trimestrul doi din 2013, sub estimările analiştilor, care se aşteptau la un avans de cel puţin 0,8%, transmite BBC.

Pentru acest an, Guvernul de la Dublin estimează că Produsul Intern Brut al Irlandei va înregistra o expansiune de 1,3%.

În perioada aprilie-iunie 2013, exporturile au crescut cu 4,3%, în timp ce cheltuielile de consum au înregistrat un avans de doar 0,7%.

Salvată de UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional la sfârşitul lui 2010, Irlanda şi-a îndeplinit obiectivele stabilite în schimbul ajutorului internaţional şi s-a apropiat de ieşirea din acest program, obţinând în luna mai cinci miliarde de euro printr-o emisiune de obligaţiuni pe zece ani.

Irlanda a devenit astfel prima ţară din zona euro care revine complet pe pieţele de finanţare după ce a beneficiat de asistenţă internaţională. Dar Irlanda are unul dintre cele mai ridicate deficite bugetare din Europa şi a anunţat măsuri de reducere a cheltuielilor şi majorare a taxelor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.