Nouă lansare a unei rachete Antares cu o capsulă Cygnus spre ISS

0

O rachetă din clasa Antares, aparţinând companiei Orbital Sciences, a fost lansată miercuri de la un poligon din Virginia, cu misiunea de a trimite o capsulă de aprovizionare, fără echipaj uman, spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), conform Reuters.

 Racheta, ce are înălţimea unui bloc de 13 etaje, a fost construită de specialiştii de la Orbital Sciences Corp. Lansarea a avut loc la ora locală 10:58 A.M de la baza Mid-Atlantic Regional Spaceport din Wallops Island, bază aflată în proprietatea statului american.

Racheta cu două trepte se afla la cel de-a doua lansare şi s-a ridicat de la sol în direcţia sud-est, peste Oceanul Atlantic, lăsând în urma sa o coloană de fum şi flăcări vizibilă din New York şi până în Carolina de Sud.

Instalat în vârful rachetei s-a aflat noua capsulă Cygnus (lebădă) aparţinând aceleiaşi companii. Această capsulă este una dintre cele două mijloace de transport orbital robotizate dezvoltate în colaborare cu NASA pentru a asigura aprovizionarea staţiei orbitale după retragerea flotilei americane de navete spaţiale.

În cursul zilei de duminică capsula Cygnus urmează să ajungă la avanpostul orbital, un centru de cercetare în valoare de 100 de miliarde de dolari aflat la altitudinea de aproximativ 400 de kilometri.

„Această lansare este foarte importantă pentru noi”, a declarat imediat după lansare Frank Culbertson, vicepreşedintele executiv al companiei Orbital Sciences. „Indiferent de câte ori o faci, tot este dificil să lansezi o rachetă”, a mai adăugat el.

Compania spaţială privată rivală, Space Exploration Technologies (SpaceX), care şi-a început activitatea cu aproximativ 18 luni înainte de Orbital Sciences, are deja în contul său trei misiuni spre ISS.

NASA a investit 686 de milioane de dolari în companiile Orbital Sciences şi SpaceX, şi le-a oferit contracte în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari pentru transportul de materiale şi provizii pe ISS.

Această misiune este menită de a demonstra abilitatea companiei Orbital Sciences de a transporta materiale pe staţia spaţială. Dacă misiunea se va încheia cu succes, şansele companiei de a obţine şi alte contracte din partea NASA vor creşte. De asemenea, ea ar putea atrage şi noi clienţi pentru folosirea rachetei Antares şi a capsulei cargou Cygnus.

Racheta Antares a plasat miercuri pe orbită capsula Cygnus, ce transportă 700 de kilograme de alimente, haine şi alte provizii, la altitudinea de aproximativ 270 de kilometri. Apoi, capsula şi-a desfăcut panourile solare. Datele primite de la Cygnus demonstrează că sistemul său de poziţionare şi calculatoarele de bord funcţionează conform aşteptărilor.

În zilele rămase până la întâlnirea orbitală de duminică cu ISS, capsula îşi va demonstra manevrabilitatea în spaţiu şi capacităţile automate de comunicare cu staţia orbitală.

Dacă totul se desfăşoară conform planurilor, NASA va autoriza duminică apropierea capsulei până la aproximativ 9 metri de ISS, de unde va fi prinsă de un braţ robotizat care o va aşeza în portul de andocare al staţiei.

Capsula Cygnus urmează să rămână andocată la avanpostul orbital până la 22 octombrie. Aceasta este o capsulă de unică folosinţă. Două zile mai târziu după desprinderea de ISS, Cygnus urmează să-şi pornească automat motoarele de frânare şi să coboare de pe orbită, proces în care va fi complet arsă de frecarea cu straturile atmosferice. Această caracteristică permite încărcarea de deşeuri sau materiale devenite nefolositoare de la bordul ISS şi distrugerea lor odată cu capsula Cygnus la reintrarea în atmosferă.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.