SUA: Mai multe persoane rănite într-un atac armat, într-un parc din Chicago

0

Mai multe persoane, inclusiv un copil de trei ani, au fost rănite, joi seară, într-un atac armat comis de necunoscuţi într-un parc din Chicago (SUA), a anunţat vineri poliţia americană, citată de agenţiile de presă internaţionale.

Un poliţist a precizat, vineri dimineaţă, că ‘mai multe persoane au fost lovite de gloanţe’ joi, în jurul orei locale 22.15 (03.15 GMT), în cartierul Back of the Yards. ‘Nu există morţi, iar o persoană a fost arestată’, a adăugat acesta, conform AFP.

Cel puţin zece ambulanţe au sosit la faţa locului şi au transportat victimele la mai multe spitale din zonă.

Potrivit media locale, au fost rănite 11 sau 12 persoane, însă poliţia nu a confirmat bilanţul până la acest moment.

Un martor, Julian Harris, a declarat pentru cotidianul Chicago Sun-Times, citat de AP, că mai mulţi bărbaţi au tras asupra lui dintr-un autoturism gri, apoi s-au îndreptat către Parcul Cornell Square, unde au început să tragă asupra persoanelor din zonă. Harris a precizat că nepotul său, în vârstă de trei ani, a fost rănit la faţă.

Atacul armat survine într-un moment în care oraşul Chicago încearcă să oprească valul de violenţe comise de bandele de infractori: 506 persoane au fost ucise în 2012, în acest oraş, cu 16% mai mult decât în anul precedent. Prin comparaţie, New York, cu o populaţie de trei ori mai mare decât Chicago, a înregistrat 419 de crime în acelaşi an, potrivit FBI.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.