Cum îi învăţăm pe copii să comunice deschis şi sincer?

La adulţi îl întâlnim sub următoarele forme de manifestare:

– persoana nu spune ce gândeşte, ascunzându-şi adevăratele sentimente faţă de persoanele care nu-i plac şi răzbunându-se pe căi ascunse;

îşi exprimă furia şi sentimentele negative indirect, sub forme aparent acceptabile, transmiţând mesaje ambivalente (nu comunică, se arată supărat, dar afirmă că nu are nimic) ;

nu îşi exprimă părerea sau cererile, ci spune lucrurile pe care –crede el- că celălalt ar vrea să le audă, doar pentru a evita o confruntare directă;

– acceptă să îndeplinească o anumită sarcină, chiar dacă în realitate nu este de acord, iar când vine momentul să treacă la acţiune amână nejustificat de mult, uită intenţionat sau sabotează acea acţiune, îndeplinind-o într-un mod inacceptabil;

– nu-şi asumă responsabilitatea pentru acţiunile sale, dând vina pe alţii, dar planifică împreună cu ceilalţi diverse acţiuni şi îi lasă baltă în ultimul moment;

încearcă să “atace” prin aluzii sau remarci sarcastice şi neagă problemele chiar şi atunci când sunt evidente;

– are probleme cu persoanele care reprezintă autoritatea;

nu exprimă ceea ce simte din teama de a nu se arăta vulnerabil şi a nu pierde controlul într-o confruntare, exprimându-şi sentimentele reale mai degrabă prin comportament decât prin cuvinte, iar uneori nu-şi recunoaşte sentimentele nici faţă de el însuşi.

Frazele tip rostite de o persoană cu comportament pasiv-agresiv sunt: „O să vadă el!”; „Lasă-mă în pace (trântind uşa)!”; “Nu mă interesează ce spui. Nu vreau să vorbesc.”.

Consecinţele comportamentului pasiv-agresiv asupra propriei persoane: nelinişte, nemulţumire, stimă de sine scăzută, tensiune interioară (deoarece nu obţine ceea ce-şi doreşte sau obţine cu preţul sacrificării bunei relaţionări cu ceilalţi). Asupra celorlalţi  poate provoca -simultan sau izolat-confuzie, tensiune, răceală în relaţionare, evitare şi sentimentul că sunt “persoane dificile”, pe care mai bine este să le eviţi.

Aceste comportamente pot părea inofensive, la prima vedere, chiar dacă în realitate sunt agresive, şi de aceea este greu să relaţionezi în astfel de condiţii.

Dacă o persoană te-ar ataca direct sau şi-ar spune părerile într-un mod deschis şi sincer, ar fi mult mai uşor pentru tine, fiindcă ai şti cu ce te confrunţi. Însă, în momentul în care se poartă ireproşabil, dar în realitate este exact invers, e posibil să te simţi frustrat, pentru că nu găseşti modalitatea potrivită de abordare.

 

  • Ce anume trebuie să „demontăm” în comportamentul unei persoane pasiv-agresive pentru a o re-învăţa să fie asertivă?

În cazul copiilor şi adolescenţilor este recomandat:

– Să-i ajutăm să admită / să recunoască aceste caracteristici ca fiindu-i proprii lui;

– Să subliniem ideile conform cărora toţi oamenii au voie să greşească şi să înveţe din greşelile făcute, că e normal să ai eşecuri şi să nu reuşeşti să faci totul într-o manieră dezirabilă;

– Să apelăm la serviciile de consiliere sau la ajutorul unui psiholog, pentru a-l face să înţeleagă ce anume e greşit în modul lui de gândire şi de comportament, şi care sunt căile adecvate pentru care ar putea opta să le urmeze;

Să-l ajutăm să-şi crească stima de sine prin recunoaşterea micilor victorii şi lucruri bune pe care le face (copiii cu comportament pasiv-agresiv vor lua totul în derâdere şi vor refuza iniţial să recunoască efortul depus ca fiind într-adevăr important, însă dacă se insistă pe această latură, şansele de acceptare a laudelor şi reconstruire a imaginii despre propria persoana sunt mult mai mari);

Să-l ajutăm să recunoască atunci când îi este ruşine, vorbindu-i despre importanţa recunoaşterii sentimentelor şi emoţiilor pe care le trăieşte;

– Să-l învăţăm despre comunicare şi despre importanţa exprimării emoţiilor negative într-o manieră deschisă şi sinceră.

Într-o relaţie cu o persoană adultă pasiv-agresivă este de dorit:

– Să-i observăm cu atenţie comportamentul şi să reacţionăm doar la ceea ce face şi nu la ceea ce spune, deoarece îşi exprimă poziţia mai degrabă prin comportament decât prin cuvinte;

Să încurajăm persoana respectivă să-şi exprime adevăratele sentimente, arătându-i că şi emoţiile negative pot fi exprimate şi că este în regulă să o facă;

Să-i evidenţiem comportamentele pasiv-agresive pe care le observăm şi efectele pe care le au asupra celor din jur, dar fără să o contrazicem, în cazul în care nu recunoaşte (comunicăm doar ce am observat, fără să aducem acuzaţii).

 Iulia Modoranu

Surse bibliografice:

  • DeVITO, J., 2007, The Interpersonal Communication Book , My CommunicationLab Series.
  • FOLKMAN, S., LAZARUS, R.S., 1984, Stress, Appraisal and Coping, Springer Publishing Company, New York.
  • GOLEMAN, D., 2001, Inteligenţa emoţională, Ed. Curtea Veche, Bucureşti.
  • ***http://www.consultanta-psihologica.com
  • ***http://www.dexonline
  • ***http://www.psychologies.ro
  • ***http://www.suntparinte.ro

 

Citește și
1 Comentariu
  1. mamicamea.ro spune

    Daca tu esti sincer cu proprii copii, daca nu ii pedepsesti atunci cand spun adevarul, chiar daca marturisesc ceva ce nu prea te incanta, daca vei incuraja mereu deschiderea vei avea copii ce vor deveni adulti puternici ce pot comunica sincer si deschis

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.