Eugen Nicolăescu: Spitalele ar putea funcţiona ca regii autonome, societăţi comerciale sau ONG-uri

0

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat luni că un spital din România ar putea funcţiona ca regie autonomă, societate comercială sau organism neguvernamental, reorganizare permisă de legislaţia românească.

„Schimbăm statutul spitalului şi devine o entitate responsabilă. În conformitate cu legislaţia românească, un spital public poate să fie regie autonomă, societate comercială sau organizaţie neguvernamentală. Unora le este teamă. Spitalul, sub oricare dintre cele trei forme se va organiza, rămâne proprietate publică a statului, în speţă a Ministerul Sănătăţii sau a consiliului local, depinde unde este situat acel spital. O instituţie publică nu poate să contracteze împrumuturi bancare şi nu poate să emită obligaţiuni. O entitate economică de care discutăm poate să facă aceste lucru. Deci, creşte posibilitatea prin care un spital se poate dezvolta, se poate moderniza. Spitalul public nu îşi va pierd utilitatea publică”, a explicat Eugen Nicolăescu, în cadrul unei dezbateri.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că spitalele ar trebui să funcţioneze pe principii economice.

„Mediul de afaceri trebuie să fie din ce în ce mai bine pregătit, mai bine racordat la acţiunile guvernamentale, pentru că mediul de afaceri este cel care aduce valoare adăugată şi, în final, aduce impozite şi taxe la bugetul nu prea bogat, din păcate. Spitalele, astăzi, instituţii publice, funcţionează rigid, căpuşate, funcţionează nemulţumitor pentru toată lumea. Dacă aceste spitale ar funcţiona şi pe principii economice, atunci şi mediul de afaceri ar putea să fie mai bine reprezentat şi mai puţin atacat de acţiuni neeficiente”, a spus Nicolăescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.