Germania: Cea de-a 180-a ediţie a Oktoberfest a început la Munchen

0

Cea de-a 180-a ediţie a Oktoberfest, manifestare populară uriaşă care aşteaptă peste şase milioane de amatori de cârnaţi şi bere, şi-a deschis, sâmbătă, 21 septembrie, porţile la Munchen, în prezenţa a zeci de mii de participanţi entuziaşti, transmite AFP.

Primarul social-democrat al metropolei bavareze, Christian Ude, a inaugurat festivităţile în conformitate cu tradiţia, strigând „O’Zapft is” (‘Butoiul a fost desfăcut’), în prezenţa şefului guvernului regional din Bavaria, conservatorul Horst Seehofer.

Cu mai puţin de 24 de ore până la alegerile legislative naţionale, cei doi oficiali, care au făcut campanie în tabere adverse, nu au făcut nicio aluzie la campanie electorală care se încheie: la Munchen este momentul sărbătorii, tradiţiei, muzicii şi consumului de cârnaţi şi de bere.

Anul trecut, circa 6,4 milioane de vizitatori s-au înghesuit pe 34,5 hectare pentru Sărbătoarea Berii, cea mai mare manifestare populară din lume.

Vineri seară, cancelarul Angela Merkel, deplasându-se la Munchen pentru unul din ultimele sale mitinguri de campanie, şi-a încheiat discursul politic, în faţa a 7.000 de persoane, printr-un amical: ‘Trăiască berea’.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.