Puiu Haşotti: Proiectul Codului rutier se va afla în dezbatere încă două săptămâni

0

Proiectul Codului rutier se va afla în dezbatere publică pentru încă două săptămâni, a anunţat luni liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, la finalul întâlnirii pe care au avut-o cu ministrul de Interne, Radu Stroe.

„A fost prelungit termenul, tocmai pentru a se da posibilitatea ca opinia publică să îl cunoască, apoi va intra în procedură parlamentară şi, bineînţeles, şi ministrul Radu Stroe şi reprezentanţii Ministerului de Interne sunt deschişi la mici ajustări care trebuie făcute”, a spus Haşotti.

Acesta a adăugat că discuţiile din cadrul grupului au fost unele „foarte deschise, aşa, ca între colegi”, aşteptându-se intrarea proiectului pe traseul legislativ, astfel încât Codul rutier „să fie mai bun, mai eficient”.

„Principiul de la care se porneşte este următorul: România este una dintre ţările cu cea mai mare infracţionalitate rutieră şi, până la urmă, noi avem de ales între a evita accidente, a evita nenorociri care se petrec pe şoselele şi autostrăzile, acelea care sunt, ale României şi a avea o legislaţie mai drastică în ceea ce înseamnă circulaţia pe drumurile publice”, a mai spus liderul senatorilor liberali.

Ministrul Radu Stroe a participat luni la şedinţa grupului PNL pentru a discuta proiectul de lege vizând Codul rutier, însă nu a dorit să facă precizări la finalul întâlnirii.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.