SUA: Sute de mii de funcţionari se pregătesc să intre în şomaj tehnic

0

Autorităţile federale din SUA se pregătesc să trimită mai multe sute de mii de funcţionari în concediu fără plată peste aproximativ o săptămână, în cazul în care Congresul nu va reuşi să depăşească impasul cu privire la bugetul pentru anul viitor, o situaţie care s-a mai înregistrat în 1995 în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton, transmite AFP.

Agenţiile federale au primit încă de săptămâna trecută ordinul de a se pregăti pentru ce este mai rău. ‘Există suficient timp pentru ca Congresul să ajungă la un acord cu privire la buget. Însă o gestiune prudentă obligă agenţiile să fie pregătite pentru posibilitatea unui impas’, a declarat directorul pentru buget de la Casa Albă, Sylvia Burwell.

În 2011, când exista riscul unei situaţii similare, administraţia Barack Obama estima că aproximativ 800.000 din cei 2,1 milioane de funcţionari ar putea fi trimişi în şomaj tehnic.

Potrivit legislaţiei americane, Congresul trebuie să aprobe prin vot creditele necesare pentru ca statul federal să poată să funcţiona normal şi după terminarea anului fiscal 2013, care se încheie luni 30 septembrie la ora 23.59.

În prezent însă Congresul SUA este divizat între o Cameră a Reprezentanţilor dominată de republicani şi un Senat controlat de democraţi. Deseori situaţia este soluţionată în ultimul moment însă de data aceasta republicanii refuză să finanţeze statul atâta timp cât proiectul de reformă a sistemului de sănătate promovat de preşedintele Obama continuă să fie finanţat.

Situaţia este similară cu cea din toamna lui 1995 când un alt preşedinte democrat, Bill Clinton s-a confruntat cu un Congres aflat în mâinile republicanilor, care au câştigat controlul ambelor camere după alegerile legislative din 1994. După ce preşedintele Bill Clinton şi-a exprimat vetoul faţă de un proiect de buget considerat mult prea auster, la data de 13 noiembrie 1995 Guvernul federal a trimis aproximativ 800.000 de funcţionari în concediu fără plată timp de cinci zile.

Serviciile vitale (armată, FBI, justiţie, securitate naţională, control aerian) sunt scutite însă programele considerate ne esenţiale vor fi închise. Instituţiile naţionale de sănătate nu vor mai accepta noi pacienţi pentru testele clinice. Centrul de control şi de prevenţie a bolilor va suspenda supravegherea bolilor iar cererile venite de la zeci de mii de solicitanţi de vize şi de paşapoarte nu vor putea fi procesate.

Efectul cel mai vizibil va fi în cazul turismului: toate cele 368 de parcuri naţionale gestionate de National Park Service vor fi imediat închise, la fel ca şi toate muzeele naţionale, inclusiv cele din Washington, ceea ce va afecta aproximativ şapte milioane de turişti.

În 1995 criza s-a rezolvat după ce preşedintele de atunci al Camerei Reprezentanţilor, Newt Gingrich, a cedat în faţa lui Bill Clinton acceptând ca bugetul SUA să revină la echilibru într-o perioadă de şapte ani. Istoricul Steve Gillon crede că situaţia se va repeta şi de data aceasta deoarece preşedintele SUA are un avantaj instituţional în acest tip de confruntări.

În ceea ce îi priveşte însă pe funcţionari, aceştia nu şi-au recuperat salariile pierdute.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.