Bilanţul victimelor cutremurului din Pakistan continuă să se agraveze; peste 250 de morţi

0

Peste 250 de persoane au murit şi zeci de mii au fost afectate de seismul cu magnitudinea de 7,7 înregistrat marţi în Pakistan, unde armata continuă să intervină în ajutorul populaţiei, transmite AFP.

Seismul care s-a produs în apropiere de localitatea Awaran din provincia Baluchistan (sud-vest) a fost resimţit şi în India şi Iran.

Potrivit unui nou bilanţ al responsabililor locali, între 251 şi 271 de persoane au murit şi câteva sute au fost rănite în urma cutremurului de pământ care a devastat sate întregi, iar autorităţile estimează că bilanţul victimelor s-ar putea agrava în continuare.

‘Nu există niciun loc unde să putem trata răniţii în spitalele locale. Încercăm să-i transferăm pe cei răniţi grav la Karachi cu elicopterele iar pe ceilalţi în districtele din vecinătate’, a declarat pentru AFP Jan Muhammad Baledi, purtătorul de cuvânt al guvernului provincial.

Autorităţile pakistaneze au decretat stare de urgenţă într-o parte a provinciei Baluchistan, unde cutremurul a fost urmat de circa 12 replici, potrivit institutului american de geofizică.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.