Constanţa: Senatul Universităţii Maritime a suspendat contractul de muncă al unui profesor şi a exmatriculat 12 studenţi acuzaţi de fraudarea examenelor

0

Senatul Universităţii Maritime Constanţa (UMC) a decis suspendarea contractului de muncă al unui cadru didactic şi exmatricularea a 12 studenţi, cele 13 persoane, dintre care două arestate preventiv, fiind anchetate pentru fapte de corupţie cu privire la fraudarea examenelor în cadrul instituţiei de învăţământ superior.

Rectorul UMC, Violeta Ciucur, a spus că măsurile Senatului împotriva celor 13 persoane care au adus grave prejudicii de imagine universităţii au fost luate pe baza propunerilor înaintate de consiliile Facultăţilor de Navigaţie şi Electromecanică Navală.

„Cei 12 studenţi au recunoscut că au promovat examene prin cumpărarea de influenţă. Este vorba despre 10 studenţi anul I specializarea Electrotehnică, cu frecvenţă, un student anul I specializarea Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii, cu frecvenţă, un student anul I, Electromecanică Navală, frecvenţă redusă”, au informat marţi, printr-un comunicat, reprezentanţii UMC.

Potrivit acestora, Senatul a hotărât suspendarea contractului de muncă al cadrului didactic Costache Anatoli Emilian, în conformitate cu Codul Muncii, art.50.lit. h.

„Precizăm că măsurile anunţate au fost luate exclusiv pe baza informaţiilor apărute prin intermediul mijloacelor de comunicare mass-media. Facem observaţia că, în ipoteza în care la sfârşitul anchetei se va dovedi nevinovăţia acestor studenţi şi a cadrului didactic respectiv, pentru recuperarea deficitului de imagine, aceştia se pot întoarce împotriva surselor media şi a avocatului Adrian Avram care au făcut publice aceste informaţii”, a subliniat rectorul UMC.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus vineri arestarea preventivă pentru 29 de zile unui profesor universitar şi a unui student pentru fapte de corupţie cu privire la fraudarea examenelor în cadrul UMC şi au decis cercetarea în stare de libertate a 11 studenţi ai instituţiei anchetaţi în acelaşi dosar, după ce cu o zi înainte cele 13 persoane fuseseră reţinute de procurori.

Studenţii puşi în libertate au impusă interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Potrivit procurorilor, Costache Emilian Anatoli, lector la UMC este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, iar studentul Merăuţă Dumitru Florin de trafic de influenţă, dare de mită, fals privind identitatea şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Unul dintre studenţii anchetaţi în libertate este acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită, iar ceilalţi zece de comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.