Fântâna Mariei Tănase, un proiect arhitectural inedit, o va omagia pe marea artistă în Capitală

0

Un proiect arhitectural inedit, Fântâna Mariei Tănase, o va celebra pe artistă la 100 de ani de la naşterea sa şi va îndeplini una dintre cele trei dorinţe pe care aceasta le-a avut înaintea morţii, a declarat arhitectul Bruno Andreşoiu miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Dacă se va putea şi nu va fi greu, aş vrea ca pe un drum secetos şi dornic de apă să se facă o fântână”, scria Maria Tănase în testamentul său. În total, artista a avut trei dorinţe înaintea morţii, iar două dintre ele nu au fost respectate. „A vrut ca urmaşii ei să nu fumeze şi ei au fumat ca şerpii. A vrut ca înmormântarea sa să fie discretă şi i s-au făcut funeralii naţionale”, a spus Bruno Andreşoiu.

Acesta a declarat că îşi doreşte ca proiectul arhitectural să respecte spiritul artistei care s-a născut în urmă cu 100 de ani.

„Mereu am fost fascinat de personalitatea Mariei Tănase. Era o femeie foarte frumoasă, o femeie cu mult zvâc”, a spus acesta.

Arhitectul a declarat că există demersuri pentru a permite amplasarea respectivei fântâni în Parcul Tineretului, în locul unde se găsea, în trecut, Mahalaua Cărămidarilor, unde Maria Tănase a crescut şi unde îşi dorea să îşi ridice o casă. Acesta a spus că respectiva fântână va fi amplasată într-un câmp cu flori. Fântâna va fi înconjurată de pietre inscripţionate cu numele cântecelor Mariei Tănase iar în mijlocul spaţiului plin cu apă va fi plasată o cumpănă tradiţională – elementul central al acestui spaţiu special.

„Vrem să creăm un spaţiu în care oamenii să vină”, a adăugat Bruno Andreşoiu.

Arhitectul a precizat că, în prezent, există discuţii cu Primăria Municipiului Bucureşti în ceea ce priveşte plasarea acestei fântâni în Capitală.

La 25 septembrie se împlinesc 100 de ani de la naşterea celei mai cunoscute interprete a cântecului popular românesc – Maria Tănase.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.