Percheziţii în opt judeţe; 14 persoane au fost reţinute, sub acuzaţia că au spart conturile unei bănci italiene

0

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri 37 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Suceava, Botoşani, Bacău, Constanţa, Dolj, Sibiu, Dâmboviţa şi Galaţi pentru prinderea mai multor persoane acuzate că au obţinut ilegal datele de acces la conturile clienţilor băncii Poste Italiane SPA, de unde au sustras peste 500.000 euro.

În urma percheziţiilor, procurorii vor cere judecătorilor arestarea a 14 persoane iar alte 9 persoane au primit interdicţia de a părăsi ţara.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, acţiunea procurorilor vizează destructurarea unei grupări compuse din 36 de membri, cetăţeni români şi străini, specializată în săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, deţinere fără drept a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice şi distribuire sau punere la dispoziţie sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice.

Membrii grupării au acţionat în mod coordonat, în scopul săvârşirii de infracţiuni informatice, având ca obiect fraudarea în special a clienţilor băncii Poste Italiane SPA, prin obţinerea în mod fraudulos a datelor de acces la conturile bancare online banking ale acestora prin metoda phishing, accesarea fără drept a conturilor şi efectuarea de transferuri frauduloase de fonduri prin intermediul sistemului internaţional de transfer de bani Western Union.

Activitatea grupării era structurată pe trei paliere principale: obţinerea datelor de acces la conturi bancare, efectuarea transferurilor frauduloase de fonduri şi ridicarea sumelor de bani astfel transferate.

O parte din membrii grupării acţionau pe teritoriul Italiei pentru obţinerea datelor de acces la conturile bancare ale victimelor şi realizarea transferurilor frauduloase către alţi membri ai grupării care, la rândul lor, aveau sarcina să ridice aceste sume de bani din diferite sucursale ale agenţiilor Western Union de pe teritoriul României.

Prejudiciul estimat până în acest moment al cercetărilor este de 500.000 euro.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au audiat 38 de persoane, fiind dispusă reţinerea a 14 inculpaţi, precum şi măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de 9 învinuiţi.

Persoanele reţinute urmează a fi prezentate în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă.

Pe parcursul cercetărilor a fost acordat sprijin de către Ambasada SUA la Bucureşti şi SRI.

La operaţiune au participat ofiţeri de poliţie judiciară din Suceava, Bacău, Craiova, Constanţa, Alba, Galaţi, Dâmboviţa, de la IPJ Suceava – SAS, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava, Brigada Mobilă de Jandarmi „Alexandru Cel Bun” Bacău, IJJ Galaţi şi SAS Botoşani.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.