Referendumul pentru o regiune Mureş-Harghita-Covasna, posibil în 8 decembrie

0

Preşedintele UDMR Mureş, Brassai Zsombor a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că referendumul care va stabili dacă judeţele Mureş, Harghita şi Covasna să formeze o regiune distinctă cu capitala la Târgu Mureş ar putea fi organizat în data de 8 decembrie.

Brassai a susţinut că, pentru a determina Consiliul Judeţean Mureş să organizeze referendumul judeţean, UDMR va începe o campanie de informare a cetăţenilor şi va aduna semnăturile necesare – 5% din totalul alegătorilor cu drept de vot sau minimum 25.000 de semnături – astfel încât conducerea administraţiei judeţene să nu se poată opune demersului.

„Dat fiind faptul că regionalizarea va avea un impact direct asupra societăţii din judeţului nostru, nu se poate lua o decizie responsabilă şi corectă fără informarea şi consultarea cetăţenilor. Din aceste considerente iniţiem o campanie de informare a cetăţenilor şi un referendum la nivel de judeţ, cu o singură întrebare clară: „Sunteţi de acord ca judeţele Mureş, Harghita şi Covasna să se constituie într-o singură regiune de dezvoltare cu centrul regiunii în municipiul Târgu Mureş?” Începând de mâine, vom demara o acţiune de strângere de semnături, legat de o campanie de informare pentru a determina corect, cu o opinie fermă, CJ Mureş să organizeze un referendum cu întrebarea respectivă”, a susţinut Brassai Zsombor.

Liderul UDMR Mureş crede că semnăturile ar putea fi adunate până în data de 14 octombrie, pe considerentul că cele trei judeţe au o tradiţie economică, istorică şi culturală asemănătoare, conform principiilor de bază ale politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene.

„Politica de dezvoltare regională a UE are ca principii de bază reducerea diferenţelor dintre regiuni şi judeţe, însă din experienţa ultimilor 15 ani dovedeşte faptul că acest diferenţe au crescut. În concluzie, regiunile de dezvoltare nu au fost concepute corect, fapt pentru care se poate afirma că proiectul legii de regionalizare, potrivit căruia judeţul Mureş urmează să facă parte din regiunea Centru, cu reşedinţa în municipiul Alba Iulia, împreună cu judeţele Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita nu reprezintă o variantă viabilă pentru dezvoltarea acestora”, a subliniat Brassai.

Vicepreşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, liderul Fracţiunii Secuimea din cadrul UDMR, a precizat că actualele regiuni de dezvoltare şi-au dovedit ineficienţa şi că judeţele puternice cum ar fi Braşovul şi Sibiul au evoluat, în timp ce discrepanţa dintre acestea şi judeţele mai slabe a crescut.

Peter Ferenc consideră că întrucât diferenţa aceasta va creşte şi mai mult, UDMR susţine varianta înfiinţării regiunilor de dezvoltare mai mici, cum este şi Mureş-Harghita-Covasna.

Liderul UDMR Târgu Mureş, Peti Andras, care este şi viceprimar al municipiului, a prezentat o serie de argumente care ar putea face din acest oraş capitala regiunii.

Conducerea UDMR Mureş a precizat că, în paralel cu adunarea semnăturilor, va începe şi consultări cu liderii politici locali.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.